Un grup de 14 firme româneşti de design vestimentar participă la New York Women’s Fashion

Economica.net
15 09. 2019
new_york_456789_88305100

Participarea firmelor româneşti la acest târg internaţional este organizată de MMACA împreună cu Asociaţia FIT – „Future in Textile”, în cadrul Programului naţional de promovare a exportului cu finanţare parţială de la bugetul de stat, cu o valoare a finanţării de aproximativ 1,1 milioane cu TVA, precizează ministerul.

Firmele româneşti care expun la New York Women’s Fashion sunt Wanda Aly Fashion SRL, Nissintex Fashion SRL, Musette Exim SRL, Rowmania SRL, Braiconf SA, Exclusiv Comp SRL, Hardcore Fashion SRL, Lukkaral SRL, DeCorina Hats SRL, Timo Pro Consulting SRL, Thosamoda SRL-D, Artelier Lorina SRL, Sors Lab SRL şi Clemat Design SRL, potrivit sursei.

„Prezenţa românească la New York confirmă competitivitatea produselor româneşti pe pieţele de prestigiu internaţional, dar şi relansarea industriei autohtone de profil, în centrul atenţiei clienţilor americani, prin calitatea şi designul propuse”, susţin reprezentanţii MMACA.

Festivalul New York Women’s Fashion reuneşte creatori de modă consacraţi şi producători internaţionali de elită, care participă la fiecare ediţie pentru a-şi prezenta cele mai noi colecţii şi pentru a încheia contracte cu distribuitori şi retaileri din toată lumea. Considerat unul dintre evenimentele reprezentative la nivel global, târgul se desfăşoară la Jacob K. Javits Center, situat în Manhattan – New York.

Pe parcursul evenimentului, cele 14 firme româneşti vor avea întâlniri şi discuţii de afaceri cu parteneri americani şi cu importanţi distribuitori şi retaileri de pe pieţele internaţionale, în vederea extinderii şi diversificării gamei de produse româneşti oferite la export pe piaţa americană.

Unul dintre cele mai prestigioase târguri internaţionale din domeniul industriei de modă şi al confecţiilor, design-ului specializat şi accesoriilor, New York Women’s Fashion a fost precedat de o altă manifestare de referinţă la nivel mondial – New York Fashion Week.

Sursa: AGERPRES