Un grup românesc primeşte finanţare pentru construcţia primei reţele de staţii de Gaz Natural Comprimat din România

Compania Denisson Energy din localitatea sibiană Şelimbăr, parte a grupului românesc Antares, a primit un credit de tip “punte” de la Fondul Român pentru Eficiența Energiei (FREE), pentru finanţarea unei reţele de staţii de Gaz Natural Comprimat (GNC).
Mihai Nicuţ - mar, 29 ian. 2019, 06:26
Un grup românesc primeşte finanţare pentru construcţia primei reţele de staţii de Gaz Natural Comprimat din România

Finanţarea a ceea ce Denisson numeşte “prima rețea de stații de alimentare cu Gaz Natural Comprimat (GNC) din România”este asigurată din surse proprii ale companiei și din resurse alocate de către Comisia Europeană. Proiectul costă 5,9 milioane de dolari, iar FREE a oferit acest credit îm valoare de 1,97 milioane de dolari. Este al 41-lea contract de finanţare al FREE.

“Obiectivul general al investiției este de a sprijini dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil și eficient și de a promova decarbonizarea transportului rutier de-a lungul coridoarelor rețelei centrale, prin introducerea unui combustibil alternativ (GNC) în România”, arată Fondul.

“Primul obiectiv specific este realizarea inițială pe piață a unei rețele de stații GNC constând în 9 puncte de alimentare funcționale de-a lungul Coridoarelor Rețelei Centrale de¬ drumuri TEN – T din România (coridoarele Orient Est – Med & Rin – Dunăre). Rețeaua de stații GNC va fi dezvoltată în jurul nodurilor importante ale rețelei centrale pentru a acoperi în mod simultan posibila cerere pentru transportul de lungă distanță și pentru cel urban. De asemenea, va asigura o distanță rezonabilă până la stația următoare (cel mult în jur de 150 km, dar întotdeauna mai puțin de 300 km) pentru traficul domestic și transfrontalier.O listă orientativă a locațiilor, include Arad, București, Constanța, Craiova, Deva, Drobeta Turnu-Severin, Pitești, Sibiu și Timișoara.

Implementarea rețelei de stații GNC este planificată în trei faze consecutive rezultând în implementarea a 3 stații GNC pe an între 2019, 2020 și 2021.

Stațiile vor fi accesibile public, fiind deschise între 8 – 24 ore pe zi (în funcție de situația cererilor din locația respectivă, fiind posibilă prelungirea graduală a orelor de lucru).

Stațiile de umplere vor fi operate de personal special instruit și va permite clienților să plătească cu lichidități sau cu cardul la punctul de vânzare din interiorul cabinei stației, folosind un sistem de operare a înregistrării banilor”, arată FREE.

Citeşte şi:

Gaz natural comprimat în rezervor, în loc de benzină sau motorină? Care sunt economiile şi avantajele

“Cel de-al doilea obiectiv specific este de a susține, pe baza implementării Acțiunii, pătrunderea pe piață și implementarea GNC – ului în România. Acest obiectiv va fi îndeplinit prin creșterea cererii și vizibilității în ceea ce privește atât GNC – ul cât și prin rețeaua pilot de stații, prin stabilirea și optimizarea relației afacere – client și prin identificarea și îndepărtarea barierelor administrative și legislative

Investiția va duce la înlocuirea, în cazul unor evaluări pesimiste ale dezvoltării parcului de vehicule care vor funcționa pe bază de gaz natural comprimat, unor consumuri anuale de 386 tone/an benzină standard și de 917 tone/an motorină standard cu un consum anual de 1.175 tone/an gaz natural comprimat.
Se vor obține, astfel, economii anuale de energie, estimate la circa 25 tep/an și, implicit, reduceri anuale de emisii de bioxid de carbon, în valoare de 951 tone/an”, mai arată FREE.

Denisson Energy face parte din grupul de firme cu capital românesc Antares, din Râmnicu Vâşcea, care deţine zece companii şi are, printre altele activităţi în transportul auto, turismul, dezvoltarea imobiliara, constructiile, prelucrarea si distributia de produse petroliere.

Grupul Antares este controlat de omul de afaceri vâlcean Dumitru Becșenescu, care a construit prima stație de încărcare cu GNC din ţară, potrivit relatărilor din presă. El gestionează CNG ROMÂNIA, un proiect cofinanţat de Uniunea Europeană, pentru implementarea primei reţele de staţii de alimentare a vehiculelor cu gaz natural comprimat din România.

 

Te-ar mai putea interesa și
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor antidemocratice întâlnite pe această platformă
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor ...
Peste 60 de universităţi germane şi austriece au anunţat vineri că se retrag de pe reţeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei......
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. Rușii trebuie să vândă tot, în 45 de zile, altfel Serbia rămâne fără petrol
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. ...
În urma noilor sancțiuni ale Statelor Unite împotriva sectorului petrolier rusesc, Gazprom Neft va avea la dispoziție ...
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat în noaptea de joi spre vineri că înlocuitorul ...
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în care el a depus jurământul de învestire pentru al treilea mandat
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în ...
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru ...