Lanțul de magazine de jucării Noriel a fost preluat de un grup din Turcia

Lanțul de magazine de jucării Noriel, format din 88 de unități, a fost preluat de Sunman Group, liderul pieței de retail, distribuție și producție de jucării din Turcia, în urma unei tranzacții finalizate în data de 26 iulie 2022.
Alina Stanciu - mie, 27 iul. 2022, 11:51
Lanțul de magazine de jucării Noriel a fost preluat de un grup din Turcia

Sunman Group, cu sediul în Istanbul și care operează peste 250 de magazine de jucării în peste 50 de orașe din Turcia și Cipru intră pe piața locală prin preluarea business-ului Noriel (Noriel Impex SRL, Intertoy Zone SRL şi Toys & Games Industry SRL) de la Enterprise Fund VII, fondul de private equity administrat de Enterprise Investors, potrivit unui comunicat al casei de avocatură Wolf Theiss care a asistat Sunman Group.

„Prin achiziția Grupului Noriel, o afacere robustă de tip omnichannel cu 88 de magazine moderne situate pe întreg teritoriul României, ne-am îndeplinit obiectivul de a ne extinde acoperirea în afara Turciei, piața românească și din Europa Centrală și de Est având o importanță strategică pentru noi. Dinamica tranzacției a ridicat provocări interesante pentru noi, dar suntem foarte mulțumiți de achiziţia noastră și ne-am bucurat foarte mult de această călătorie, dat fiind profesionalismul și abordarea practică a avocaților noștri”, a declarat Cem Sunman, Chairman Sunman Group.

Sunman Toys, fondată în 1985, în Kadıköy, Istanbul, a fost un pionier în vânzarea de jucării licențiate de renume mondial în Turcia, semnând până în prezent peste 60 de acorduri de agenție cu companii din întreaga lume. În 1996, Sunman a reușit să  achiziționeze drepturile de licență pentru jucăriile și produsele de cadouri Walt Disney. La începutul anilor 2000, Sunman a inițiat un plan pentru dezvoltarea investițiilor în sectorul de retail. Compania are acum peste 250 de magazine în peste 50 de orașe din Turcia și Cipru.

Noriel, lanțul creat de familia Constantinescu în 1997 și preluat în 2016 de fondul de investiții Enterprise Investors, proprietarul lanțlui de magazine alimentare Profi, operează 88 de magazine la nivel național și a raportat în 2021 o cifră de afaceri de 24,1 milioane de lei (doar Noriel Impex SRL).

Te-ar mai putea interesa și
Şeful NATO a propus majorarea cheltuielilor cu apărarea pentru a „respecta planul lui Trump”
Şeful NATO a propus majorarea cheltuielilor cu apărarea pentru a „respecta planul lui Trump”
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a propus membrilor alianţei să majoreze cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB şi să aloce încă 1,5% pentru cheltuieli mai largi legate de......
Un celebru drum judeţean intră în reabilitare
Un celebru drum judeţean intră în reabilitare
Cel mai lung drum judeţean din Vâlcea, care leagă Depresiunea Horezu de sudul judeţului şi străbate nouă localităţi, ...
Acordul SUA-Ucraina pentru minerale va fi supus votului parlamentului de la Kiev în câteva zile
Acordul SUA-Ucraina pentru minerale va fi supus votului parlamentului de la Kiev în câteva zile
Parlamentul Ucrainei va organiza un vot pe 8 mai pentru a ratifica acordul privind mineralele semnat cu Statele Unite la ...
Cutremur de 7,5 grade în Chile. Alertă de tsunami
Cutremur de 7,5 grade în Chile. Alertă de tsunami
Un cutremur de 7,5 grade Richter a zguduit vineri dimineaţa extremitatea sudică a Chile, în regiunea Magallanes, declanşând ...