Un imigrant dominican a câştigat 338 de milioane de dolari la loteria din Statele Unite

Economica.net
27 03. 2013
794554-bigthumbnail_78209200

Biletul câştigător a fost cumpărat de Pedro Quezada, în vârstă de 44 de ani, care locuieşte în Passaic, un oraş de 70.000 de locuitori situat la aproximativ 25 de kilometri de New York, au anunţat marţi autorităţile.

„Viaţa mea s-a schimbat. Sunt un om norocos pentru că vorbesc mereu despre Dumnezeu şi pentru că el este mereu prezent în sufletul meu”, a declarat câştigătorul marţi după-amiază în cadrul unei conferinţe de presă. „Viaţa mea se va schimba puternic cu atâţia bani, însă inima mea nu se va schimba”, a asigurat Pedro Quezada, proprietarul unui magazin alimentar gestionat de unul dintre copii săi.

Conform loteriei Powerball, acesta ar trebui să obţină în total între 152 şi 221 de milioane de dolari după plata impozitelor federale şi locale.

Quezada, sosit în Statele Unite la vârsta de 26 de ani, căsătorit şi tatăl a cinci băieţi, se afla luni în magazinul de unde cumpărase biletul când a descoperit că deţinea numerele căştigătoare, conform presei locale.

Cel mai mare câştig oferit de loteria americană s-a ridicat la 640 de milioane de dolari şi a fost împărţit de trei jucători în martie 2012.