Un important membru al extremei-drepte din Austria avertizează în legătură cu un posibil „Auxit” peste un an
Cu toate acestea, liderul FPO, Heinz-Christian Strache, a adoptat o poziţie mai precaută, spunând doar că un referendum austriac pe această temă ar putea deveni un obiectiv al formaţiunii sale politice în viitor. Însă Hofer a mers mai departe într-un interviu publicat duminică.
„Dacă va fi stabilit un curs al lucrurilor către centralizare în decurs de un an, în loc să se ia în considerare valorile de bază (ale UE), atunci va trebui să-i întrebăm pe cetăţenii austrieci dacă doresc să fie membri” ai UE, a declarat el pentru tabloidul Oesterreich.
Hofer şi aliaţii săi cred că Uniunea Europeană ar trebui să se bazeze pe uniunea economică, mai degrabă decât pe cea politică.
„Părinţii fondatori (ai UE) au dorit să asigure o cooperarea economică mai strânsă, deoarece statele care cooperează din punct de vedere economic nu vor utiliza forţa una împotriva celeilalte”, a spus el. „Acest lucru a funcţionat foarte bine, până când a fost întemeiată uniunea politică”, a mai spus el.
Cancelarul austriac Christian Kern a declarat că Austria nu va organiza un referendum cu privire la apartenenţa ţării la UE, referendum pe care mass-media austriacă l-a numit un vot „Auxit” sau „Oexit”, referitor la Oesterreich, care înseamnă Austria în limba germană.