Un investitor imobiliar român vrea să dezvolte clădiri de birouri de 14 etaje pe malul lacului Morii din Bucureşti

Economica.net
22 12. 2019
milcov_78037700

Dezvoltatorul e deținut în totalitate de Green Tech International, companie specializată în hoteluri și comerț, care e controlată la rândul ei de AlpEurope Investments GMBH și Geotherm Distribution și administrată de Cezar Iulian Pantea.

Proiectul va include două clădiri de birouri de 14 etaje și o suprafață construită de 13.600 mp, la care se adaugă spații comerciale și un hotel cu două corpuri de patru etaje.

De asemenea, proiectul va avea circa 9.000 mp de spații verzi, la sol sau pe terase.

Destinația unei clădiri de două etaje va fi și ea modificată urmând să devină spațiu comercial și de servicii.

Viitorul proiect se află în apropierea sediului Prospecțiuni SA, compania lui Ovidiu Tender, intrată în insolvență la cerere în aprilie 2016, care în vara anului trecut și-a scos la licitație sediul care includea dintr-un teren de 8.940 metri pătrați, plus patru clădiri, cu o suprafață construită desfășurată totală de 12.874 mp, urmând să se relocheze pe strada Coralilor.

Prospecțiuni SA a vândut, în 2017, cu 5,6 milioane euro un teren de peste  două hectare din cartierul Chitila, către Akcent Development, deținută în proporție de 100% de către Alin Niculae, patronul Oscar Downstream, cel mai mare distribuitor independent de carburanți din România. 

Ovidiu Tender, care controlează furnizorul de servicii geologice și geofizice pentru industria petrolieră Prospecțiuni prin firma Tender SA, cu 55,7% din acțiuni, a fost condamnat pe 8 iunie 2015 la 12 ani și șapte luni de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani în dosarul Carom.