Un joint-venture danez vrea să cumpere terenuri agricole în România. Vor 20.000 de hectare

FirstFarms, o companie deţinută de investitori danezi şi AP Pension, o companie de pensii ocupaţionale tot din Danemarca sunt pe cale să finalizeze un parteneriat financiar prin care să poată investi în achiziţia de terenuri în România. Au în plan să exploateze 20.000 de hectare în următorii patru ani. Ei estimează că valoare terenului pe care l-au cumpărat deja este cu aproximativ 75% mai mare decât investiţia necesară achiziţiei.
Alina Stanciu - J, 23 iun. 2016, 21:03
Un joint-venture danez vrea să cumpere terenuri agricole în România. Vor 20.000 de hectare

FirstFarms, o companie deţinută de mai mulţi investitori danezi care exploatează terenuri în România şi Slovacia este în plin proces de finalizare a unei tranzacţii în valoare de 375 de milioane de coroane daneze (50,4 milioane de euro) prin care va vinde 3.000 de hectare situate în Estul României, un depozit de cereale şi nişte construcţii, companiei de pensii ocupaţionale Ap Pension.

După finalizarea tranzacţiei, anunţată în luna aprilie a acestui an, FirstFarms va continua să exploateze terenul, dar în calitate de chiriaş. De asemenea, compania are dreptul de răscumpărare. 

„Tranzacţia este încă în progres. Am vândut acest teren ca parte a unei înţelegeri de cooperare pe termen lung cu un partener financiar puternic. Vom închiria şi vom continua să cultivăm terenul o perioadă lungă de timp, aşa cum facem şi astăzi, şi vom avea obţiunea de buy-back. Înţelegerea este pentru FirstFarms un instrument financiar puternic care ne poate împlini scopul strategic, acela de a opera 20.000 de hectare de teren în România”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Anders H. Nørgaard, CEO FirstFarms.

Anul acesta, compania va cultiva aproximativ 7.500 de hectare de teren, în cele două zone unde activează – judeţele Timişoara şi Buzău, cu 1.000 de hectare mai mult decât anul trecut. Mare parte din această suprafaţă este deţinută în proprietate, având în vedere că, la finele lui 2015, potrivit raportărilor financiare, compania avea 5.168 de hectare.

Danezii au început să se dezvolte agresiv în partea de sud a judeţului Timiş începând cu 2014, cu 1.600 de hectare cumpărate şi alte 700 arendate. Anul trecut, spre exemplu, compania a investit 38,5 milioane de coroane daneze (5,1 milioane de euro), din care pentru teren şi construcţii 22,7 milioane de coroane daneze (3 milioane de euro). În judeţul Buzău, compania a cumpărat anul trecut un siloz cu o capacitate de 10.000 de tone şi a construit linie de cale ferată care să le asigure transportul cerealelor.

Terenul românesc valorează cu 75% mai mult

Potrivit raportului financiar al FirstFarms din 2015, achiziţia de teren în România este una profitabilă, mai ales având în vedere că valoarea lui este mult mai mare decât preţul la care se fac tranzacţii. „Preţul terenului în 2015 a crescut. Numărul de tranzacţii este încă la un nivel scăzut. Valoarea terenului din România variază în funcţie de zonă, de calitate şi condiţiile climatice şi gradul de compactare. Terenul a fost cumpărat la 18.345 de DKK (aproximativ 2.400 de euro) hectarul comparativ cu o valoare corectă estimată la 32.000 de coroane daneze (aproximativ 4.300 de euro) pe hectar”, se arată în raport.

Compania estimează că valoarea celor peste 5.100 de hectare de teren din România se ridică la 167 de milioane de coroane daneze (22,4 milioane de euro) faţă de 95 de milioane de coroane daneze (12,7 milioane de euro) cât au dat pentru a le cumpăra.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul mediu spot al energiei electrice a fost mai mare în România în 2025
Prețul mediu spot al energiei electrice a fost mai mare în România în 2025
În ultima lună din anul trecut, prețul energiei electrice tranzacționată pe piața spot a fost mai mic decât în decembrie 2024, dar, la nivel de an, prețul mediu al anului 2025 a fost  mai......
România a ridicat avioanele luptă. Atac aerian la graniţă – RO-ALERT în Tulcea
România a ridicat avioanele luptă. Atac aerian la graniţă – RO-ALERT în Tulcea
Două avioane de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană de la Fetești au fost ridicate de la sol, joi dimineață, după un nou ...
Bulgaria a intrat azi în zona euro. Ce se întîmplă în țările UE care nu au adoptat încă moneda unică
Bulgaria a intrat azi în zona euro. Ce se întîmplă în țările UE care nu au adoptat încă moneda unică
Bulgaria a devenit joi al 21-lea membru al zonei euro, în ciuda opoziţiei a jumătate din electoratul său, astfel încât ...
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
De azi intră in vigoare taxa de 25 de lei pentru comenzile de pe Shein, Temu și Aliexpress
Legea 239/2025, care prevede taxarea cu 25 de lei a coletelor care intră în România din afara Uniunii Europene, intră ...