Un judecător american a stabilit că Trump va fi inculpat într-un nou proces, care va începe în octombrie
Spre deosebire de celelalte acţiuni judiciare împotriva Trump Organization, în acest proces este acuzat şi fostul ei director financiar, Allen Weisselberg, unul dintre colaboratorii cei mai fideli ai magnatului imobiliar care a devenit în 2016 preşedinte al SUA.
Conform acuzării, Trump Organization şi Allen Weisselberg au operat timp de 15 ani o schemă de evaziune fiscală prin care managerii companiei erau plătiţi ”pe sub masă” prin avantaje în natură ce permiteau evitarea plăţii impozitelor. Weisselberg este acuzat că ar fi fost unul dintre principalii beneficiari ai acestei scheme, prin care ar fi obţinut facilităţi în valoare de 1,7 milioane de dolari pentru care nu a plătit impozite.
Judecătorul Juan Merchan a respins argumentele acuzaţilor, unul dintre ele fiind că dosarul este motivat politic, şi a stabilit începerea procesului pentru data de 24 octombrie.
Vestea vine la capătul unei săptămâni pline de necazuri judiciare pentru fostul preşedinte republican, care, după ce a pierdut în 2020 alegerile în faţa democratului Joe Biden, nu-şi ascunde ambiţia de a candida din nou în 2024.
Luni, reşedinţa lui Trump de la Mar-a-Lago a fost percheziţionată de FBI, instituţie care conform presei ar fi căutat acolo documente incriminatoare despre securitatea naţională pe care fostul preşedinte le-ar fi luat când a plecat de la Casa Albă.
Apoi, miercuri, el s-a prezentat la o audiere în faţa procuroarei generale din New York, Letitia James, o afro-americană aleasă din rândurile democraţilor şi care l-a convocat pentru procesul civil privind fraude fiscale şi financiare ale Trump Organization, un dosar separat de cel al procesului care va începe în octombrie.
Invocând prevederea constituţională ce le permite acuzaţilor să păstreze tăcerea pentru a nu se autoincrimina, fostul preşedinte a refuzat să răspundă întrebărilor procuroarei, el considerându-se victima ”unei vânători de vrăjitoare motivată politic”.
În cazul civil instrumentat de procuroarea Letitia James mai există şi o anchetă penală care se desfăşoară în paralel, condusă de procurorul Manhattan-ului, Alvin Bragg.