Un judeţ din România vrea să crească suprafaţa irigată de la 3% la 8%
Potrivit acestuia, la ora actuală, în judeţul Covasna sunt irigate doar aproximativ 3800 de hectare de teren, respectiv 1598 în zona Ghidfalău-Câmpu Frumos, unde vechea reţea a fost modernizată de Asociaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii (UAI) şi 2200 hectare în zona Cernat-Târgu Secuiesc, unde sunt folosite ape supraterane din pâraiele Cernat şi Turia, precum şi câteva captări mici realizate în anul 2015, cu sprijinul Asociaţiei Agrosic.
Konczei Csaba a menţionat că, în anul 2016, a fost înfiinţată Asociaţia utilizatorilor de apă pentru irigaţii Moacşa, care a preluat amenajarea de la Moacşa-Leţ şi o va pune în funcţiune cel mai probabil anul viitor, pe o suprafaţă de 1600 de hectare.
De asemenea, anul acesta a fost înfiinţată o asociaţie similară în zona Sântionlunca-Ozun, care va prelua 1064 hectare.
„A fost foarte greu să îi convingem pe oameni, deşi au numai avantaje de pe urma irigaţiilor. Le-am spus că aducerea apei până la hidrant este gratuită, cheltuielile sunt acoperite de stat şi ei plătesc doar apa pe care o folosesc, că pot accesa fonduri pentru modernizarea sistemului de irigaţii, dar tot au existat tot felul de păreri. 51% dintre proprietari trebuie să fie de acord să intre în asociere şi abia după şase convocări am reuşit să îi lămurim”, a spus Konczei Csaba.
Acesta a adăugat că au început discuţii şi pentru înfiinţarea UAI la Telechia şi Brateş, care vor administra circa 400 de hectare de teren irigabil.