Un lanț mic de benzinării cere scuze clienților și le dă banii înapoi după ce a vândut carburanți cu 10 lei litrul

Lanțul autohton Eso Petrol, cu sediul în Sibiu, care deține mai multe stații de distribuție în zona de centru și de vest a țării, a anunțat că va restitui din banii plătiți de clienți pentru carburanți vânduți mai scump, arată Adevărul.
Mihai Nicuţ - joi, 10 mart. 2022, 13:56
Un lanț mic de benzinării cere scuze clienților și le dă banii înapoi după ce a vândut carburanți cu 10 lei litrul

„În urma deciziilor impulsive din data de 09.03.2022 la reacţia unora care au venit să alimenteze în tot felul de recipiente cantităţi foarte mari, într-un moment în care aveam informaţii de la parteneri referitoare la o creştere a preţului peste noapte cu sume însemnate şi riscul de a rămâne fără stocuri de carburant pe termen lung, fără să ne gândim la impactul asupra clienţilor de bună credinţă, vedem necesitatea de a veni cu scuzele noastre sincere, susţinute de înapoierea diferenţei de bani de la preţul iniţial la cel mărit, pe baza bonului fiscal. În speranţa că veţi reuşi să înţelegeţi reacţia noastră în condiţiile date, vă mulţumim anticipat”, au transmis cei de la Eso Petrol, citați de Adevărul.

Potrivit imaginilor postate pe rețele sociale, prețul la stațiile din Timișoara ale acestui lanț au ajuns la 10 lei pe litru (9.99), miercuri seară, și la benzină și la motorină. Ulterior, prețurile au scăzut, tot potrivit celor de la Adevărul, la 7,85 lei la benzină și 8,18 lei la motorină.

În contextul panicii de ieri, autoritățile au anunțat azi măsuri față de cei care ar fi crescut nejustificat prețurile.

“Am fost profund revoltat de ce am văzut aseară la stațiile de combustibil. Nu putem tolera. Am demarat controale împreună cu ANPC și Consiliul Concurenței”, a spus acum câteva minute ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. Potrivit acestuia, controalele vor viza tot lanțul de comercializare din piața combustibililor. ” Controalele vor viza modul în care s-a construit prețul, atitudinea sau elementele de speculă și comportamentul și conduita comercianților, văzute ieri de toată lumea. Guvernul va proteja cetățenii în această situație complicată, generată de conflictul din Ucraina. Îndemn cetățenii și firmele la calm. Pe cei care au greșit îi asigur că sancțiunile vor fi aplicate ferm”.

Deși oamenii au făcut ieri cozi la benzinării în urma zvonurilor că prețurile ajung peste noapte la 10-11 lei litrul, prețurile au crescut, adevărat, destul de mult, cu circa 32-45 de bani, până la nivelul de opt lei pe litru, cel practicat în majoritatea stațiilor liderului pieței, Petrom.

Te-ar mai putea interesa și
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție acceptabilă
Putin: Premierul Robert Fico ne-a propus ca Slovacia să fie gazda negocierilor de pace dintre Rusia și Ucraina. E o soluție ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Slovacia s-a oferit să fie o "platformă" pentru posibile negocieri de pace între Rusia şi Ucraina, la aproape trei ani de la începutul......
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea unui cablu submarin din Marea Baltică
Uniunea Europeană amenință că va impune sacțiuni împotriva flotei fantomă de petroliere rusești, după avarierea ...
Uniunea Europeană a ameninţat joi că va impune noi sancţiuni împotriva navelor ruseşti, după ce Finlanda a anunţat ...
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și dă vina pe Kiev pentru refuzul de a prelungi înțelegerea
Vladimir Putin anunță că nu mai este timp anul acesta pentru a semna un nou acord de tranzit al gazelor prin Ucraina și ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu mai este timp în acest an pentru a semna un nou acord de tranzit ...
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul asupra Canalului Panama (Video)
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a nominalizat pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador ...