Un magazin Mega Image, închis timp de o lună din cauza mai multor nereguli
Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, a declarat, luni, că, la sfârşitul săptămânii trecute, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a decis închiderea temporară, pentru o lună, a supermarketului Mega Image de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu din municipiul Constanţa.
Măsura a fost luată în urma propunerii CJPC Constanţa. De asemenea, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au transmis magazinului Mega Image să înceteze practicile comerciale incorecte.
Anterior, Horia Constantinescu declara că, în 8 ianuarie, a fost desfăşurată o acţiune la mai multe magazine Mega Image, el precizând că acest control a pornind de la observarea faptului că sticle cu sucuri de portocale fusese reetichetate, acestea fiind, de fapt, expirate, potrivit News.ro.
„Abaterile constatate sunt în mare majoritate repetate, raportându-ne la actele încheiate în ultimele şase luni: promoţii expirate, traduceri incomplete, informaţii înşelătoare, lipsa informaţiilor, aşa cum sunt cerute de actele normative în vigoare, deficienţe majore la raionul de legume-fructe. (…) În timpul controlului s-a încercat «remedierea» unor deficienţe, ajungându-se la lucruri comice, cum ar fi amplasarea etichetei «pictată manual» pe o ciocolată ambalată”, afirma Horia Constantinescu, precizând că astfel s-ar fi încercat să se acopere o promoţie expirată.