Un manuscris semnat al unei simfonii de Rahmaninov s-a vândut cu 1,2 milioane de lire sterline
‘Este singurul manuscris al simfoniei de Rahmaninov şi este cea mai importantă simfonie a lui. Partiturile unor întregi simfonii – aceasta are 320 de pagini – scrise de autor sunt extrem de rare la licitaţii’, a declarat Simon Maguire, specialist în manuscrise muzicale la Sotheby’s.
Partitura, estimată de casa de licitaţii la 1-1,5 milioane de lire sterline (1,2-1,8 milioane de euro), a fost adjudecată cu 1.202.500 lire (1,48 milioane de euro) de un cumpărător a cărui identitate nu a fost comunicată.
Documentul a fost descoperit în 2004, fiind vândut în 2005. De atunci este expus la British Library din Londra, precizează casa de licitaţii.
Serghei Rahmaninov, compozitor, pianist şi dirijor rus, a murit pe 28 martie 1943 în Statele Unite. El a compus simfonia scoasă la licitaţie la Londra pentru o serie de concerte de la Sankt Petersburg în 1908, interpretate sub bagheta vărului său, Alexandr Siloti, încheie AFP.