Un mare producător independent de energie regenerabilă din Franța a venit în România. Photosol va avea la noi “creierul” pentru toată zona, vizează 500 MW instalați în România

Grupul francez Photosol, care are în operare aproape 100 de centrale fotovoltaice în Franța și un portofoliu de proiecte în derulare de 5.000 MW, urmează să intre pe piața românească în acest an, vizând o capacitate instalată în fotovoltaic de 500 MW.
Mihai Nicuţ - mar, 18 mart. 2025, 16:22
Un mare producător independent de energie regenerabilă din Franța a venit în România. Photosol va avea la noi “creierul” pentru toată zona, vizează 500 MW instalați în România

“În România se va crea un centru operational și head office pentru România, Bulgaria și Balcanii de Vest. De ce investim în România? Pentru că este o piață dinamică, aliniată la contextul economic și valorile de sustenabilitate ale Uniunii Europene. Am găsit în România un mediu economic propice pentru dezvoltarea afacerilor și exinderea Photosol“, a declarat Cyril Perrotey, director de dezvoltare internațională al grupului Photosol, la cea de-a patra ediție a Solar Energy Bucharest Summit.

“România este una dintre țările cu cel mai mare potențial de consum și dezvoltare pentru proiectele de energie regenerabilă din regiune. Potențialul de capitalizare a proiectelor și programele de finanțare europeană, chiar dacă aflate la început sau imperfecte, sunt motoare pentru deciziile investitorilor în general și a Photosol in special”, a mai spus Cyril Perrotey.

Compania va deschide în România biroul și centrul operațional pentru toată zona – România, Bulgaria și Balcanii de Vest, zonă în care Photosol vizează să construiască un portofoliu fotovoltaic de 1.200 MW, dintre care 500 MW doar în România. Compania vrea să dezvolte mai întâi parcuri fotovolltaice clasice, “la sol” și apoi sisteme agrivoltaice. Securizarea investițiilor ar urma să fie făcută în special prin acorduri bilaternale de achiziție de energie electrică semnate cu companii (commercial PPA), care să asigure circa jumătate din venituri.

Oficialul Photosol a prezentat câteva avantaje pentru care un producător independent de energie ar trebui să fie prezent în România. În primul rând piața – se elimină treptat cărbunele, gazul rusesc, avem o țintă ambițioasă de regenerabile, apariția unei viitoare piețe de capacități și există scheme de sprijin pentru investiții, din fonduri europene și prin mecanismul CfD. În al doilea rând, România este una dintre piețele mari și cu cea mai mare rată de creștere din zonă – de la 4,9 GW instalați în solar anul trecut la 8,2 GW țintă pentru 2030, riscurile sunt acceptabile, autorizațiile se acordă rapid, și are conexiuni puternice cu regiunea. În al treilea rând, se maturuzează și piața de PPA comerciale (capacități de 346 MW semnate în 2024), și se pot valorifica și certificatele de origine, prin aderarea la AIB prevăzută pentru 2027. În al patrulea rând, România are un ecosistem financiar dezvoltat, unde sunt prezente bănci comerciale și fonduri de investiții, dar costurile de finanțare în moneda locală sunt mari.

Grupul Photosol este primul producător independent de energie solară din Franța și a devenit unul dintre cei mai mari jucători de pe această piață. Are 97 de centrale fotovoltaice în operare în Franța, o capacitate operațională și în construcție de 992 MWp și un portofoliu de proiecte de peste 5 GWp.

Te-ar mai putea interesa și
Deficitul de cont curent a ajuns 13,897 de miliarde de euro la sfârșitul lunii iunie
Deficitul de cont curent a ajuns 13,897 de miliarde de euro la sfârșitul lunii iunie
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 13,897 de miliarde de euro în primele şase luni din acest an, în creştere cu 18,9% faţă de perioada ianuarie - iunie 2024,......
Studiu Deloitte: Tarifele vamale au efecte semnificative asupra companiilor multinaționale. Ca răspuns, 30% iau în calcul majorarea prețurilor, iar 16% mutarea producției sau exportul în altă țară
Studiu Deloitte: Tarifele vamale au efecte semnificative asupra companiilor multinaționale. Ca răspuns, 30% iau în calcul ...
O tremie dintre companiile multinaționale (34%) susțin că introducerea unor tarife comerciale suplimentare sau a unor ...
Ministerul Finanțelor înlocuiește impozitul pe cifra de afaceri, care se aplică firmelor cu afaceri de peste 50 de milioane de euro, cu o taxă pe afiliați
Ministerul Finanțelor înlocuiește impozitul pe cifra de afaceri, care se aplică firmelor cu afaceri de peste 50 de milioane ...
Impozitul pe cifra de afaceri care se aplică în acest moment la companiile cu afaceri de peste 50 de milioane de euro va ...
UniCredit și Garanti BBVA au împrumutat cu 60 de milioane de euro compania DRI, controlată de cel mai bogat om din Ucraina, pentru construcția parcului fotovoltaic Văcărești, din județul Dâmbovița
UniCredit și Garanti BBVA au împrumutat cu 60 de milioane de euro compania DRI, controlată de cel mai bogat om din Ucraina, ...
DRI, subsidiara Grupului DTEK care dezvoltă proiecte de energie regenerabilă în UE, anunță că a semant cu UniCredit ...