Un mare şef vine la Societe Generale direct de la Palatul Elysée

Grupul bancar francez Societe Generale a anunţat vineri că l-a numit pe Alexis Kohler, secretarul general al Palatului Elysée, în funcţia de vicepreşedinte executiv, începând din iunie 2025, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 28 mart. 2025, 12:02
Un mare şef  vine la Societe Generale direct de la Palatul Elysée

Kohler, un apropiat al preşedintelui Macron, ocupă funcţia de secretar general de la începutul primului mandat, în 2017. La Societe Generale, el va fi responsabil pentru activităţile de fuziuni şi achiziţii (M&A), pieţe de acţiuni şi finanţarea achiziţiilor şi îl va asista pe directorul general Slawomir Krupa în implementarea programelor de transformare ale băncii.

De asemenea, Alexis Kohler va face parte din Comitetul executiv al SocGen.

Ca şi Macron, Kohler este absolvent al Şcolii Naţionale de Administraţie (ENA) din Franţa şi a fost şef al Cabinetului lui Macron când acesta era ministrul al Economiei, în timpul mandatului preşedintelui Francois Hollande, între 2014 şi 2016.

Kohler este văzut ca fiind cel mai influent şi apropiat consilier al preşedintelui Franţei, fiind numit de unii „al doilea creier al lui Macron”.

Te-ar mai putea interesa și
România trebuie să depună cererea de plată 4 din PNRR în valoare de 5,7 miliarde de euro
România trebuie să depună cererea de plată 4 din PNRR în valoare de 5,7 miliarde de euro
România ar trebui să depună până la sfârșitul lunii iulie cererea de plată numărul 4 din PNRR în valoare de 5,7 miliarde de euro, care include reforma fiscală, pentru a nu risca pierderea......
Lege-bombă pentru facturi – Compensaţie nouă pentru milioane de români (proiect)
Lege-bombă pentru facturi – Compensaţie nouă pentru milioane de români (proiect)
Parlamentarii PNL au depus, la Camera Deputaţilor, un proiect de lege prin care se oferă posibilitatea compensării facturilor ...
Moment crucial pentru toată Europa. UE ar putea amâna până la 1 ianuarie 2027 noile norme bancare globale Basel III (Reuters)
Moment crucial pentru toată Europa. UE ar putea amâna până la 1 ianuarie 2027 noile norme bancare globale Basel III (Reuters)
Uniunea Europeană (UE) ar urma să amâne din nou, până la 1 ianuarie 2027, reglementările bancare globale Basel III ...
Alertă în Europa. Vremea extremă afectează ţări care până acum erau ferite de aceste fenomene
Alertă în Europa. Vremea extremă afectează ţări care până acum erau ferite de aceste fenomene
O secetă puternică, cum nu s-a mai înregistrat de câteva decenii, a lovit de mai multe săptămâni o parte din nordul ...