Un miliard de oameni din întreaga lume sunt izolați la domiciliu ca urmare a pandemiei de coronavirus

Economica.net
22 03. 2020
london_face_masks_epidemic_1024x683_92526400

Numărul este greu de crezut şi este fără precedent: de la Roma la New York, trecând prin Paris, 900 de milioane de oameni din toată lumea sunt izolaţi în case, în mai mult de 30 de ţări, indiferent dacă sunt în contextul unor măsuri obligatorii, recomandări sau stări de urgenţă, conform unei numărători realizate sâmbătă de AFP.

Majoritatea – în jur de 600 de milioane de oameni din 22 de ţări – sunt obligaţi să se supusă ordinelor de izolare, precum în Franţa sau Italia. Restul se supun măsurilor impuse prin starea de urgenţă (ca în Bolivia), carantină (ca în principalele oraşe din Azerbaidjan şi Kazahstan) sau apelurilor de a nu părăsi casele (ca în Iran).

Cea mai afectată ţară din Europa cu peste 4000 de morţi până în prezent, Italia şi este prima ţară de pe acest continent care a impus populaţiei să se izoleze la domiciliu începând cu 10 martie.

Guvernul italian a decis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, să ”închidă orice activitatea de producţie pe teritoriu care nu va fi strict necesară, crucială şi indispensabilă pentru a ne garanta bunurile şi serviciile esenţiale”, a spus el într-un discurs oficial pentru a anunţa acest ”pas suplimentar” în măsurile restrictive luate în încercarea de a opri pandemia cauzată de coronavirus.