Un miliardar şi fost lider al „revoluţiei portocalii”, numit ministru al Economiei în Ucraina
Petro Poroşenko, în vârstă de 46 de ani, a cărui avere a fost estimată luna aceasta la un miliard de dolari de revista americană Forbes, deţine grupul Ukrprominvest, din care face parte televiziunea Canal 5 şi care are acţiuni la influentul săptămânal Korrespondent.
Cel mai mare producător de dulciuri ucrainean Roshen şi mai multe întreprinderi care produc şi vând maşini fac de asemenea parte din acest grup.
Poroşenko a fost unul dintre liderii „revoluţiei portocalii” din 2004, care a adus la putere o echipă prooccidentală, care se opunea lui Ianukovici.
Miliardarul a fost ministru al Afacerilor Externe în acea guvernare, din octombrie 2009 până în martie 2010, când Ianukovici a devenit preşedinte. Poroşenko a adoptat de atunci poziţii moderate.
Înainte de a accepta numirea în postul de ministru, el i-a cerut preşedintelui eliberarea „deţinuţilor politici”, inclusiv a simbolului „revoluţiei portocalii” Iulia Timoşenko, a relatat vineri cotidianul Kommersant.
Poroşenko l-a înlocuit în Guvern pe Andri Kliuev, care ocupa de asemenea postul de vicepremier până la demiterea sa în februarie.