Un ministru din Marea Britanie afirmă că ar vota pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană

Economica.net
12 05. 2013
eu_flags_78543800_49512300

„Viaţa în afara Uniunii Europene ar fi perfectă, ne-am bucura de ea”, a afirmat Michael Gove, subliniind însă că cea mai bună direcţie este planul premierului David Cameron de renegociere a statutului Marii Britanii în cadrul Uniunii Europene şi de organizare a unui referendum după reformarea Blocului comunitar.

„Nu sunt mulţumit de poziţia noastră în cadrul UE şi prefer o schimbare a relaţiei Marii Britanii cu Uniunea Europeană”, a spus Gove.

Michael Gove este demnitarul conservator cu cel mai înalt rang care se pronunţă public în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.