Un mister dezlegat: Vedeta anului la Bursă creşte pentru că este Chelu la cumpărare

05 07. 2012
chelu_17795900

Artego Tg. Jiu (simbol bursier ARTE), estimată la 53 de milioane de lei la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), este sigura producătoare de benzi de cauciuc transportoare pentru exploatările miniere din România.

Acţiunea ARTE a înregistrat cea mai mare creştere la BVB în prima jumătate a anului, de 2,52 de ori, urmată la mare distanţă de Azomureş cu un plus de 56%, potrivit unei analize ECONOMICA.NET.

Două companii controlate de Cătălin Chelu au ajuns împreună la o deţinere de peste 5% din acţiunile ARTE, în urma unor achiziţii constante, care au determinat tendinţa de creştere a cotaţiilor, manifestată chiar şi atunci când restul pieţei cădea.

ARTE este o companie mijlocie valoroasă, potrivit analiştilor, şi a devenit vulnerabilă la eventualele tentative de preluare ostilă.

Acţionarul majoritar, Asociaţia Salariaţilor (PAS) şi-a plătit datoriile cu care a achiziţionat pachetul de 70% din acţiunile ARTE, iar acum membrii PAS sunt tentaţi cu preţurile mari ale acţiunilor, pentru a vinde. Restul acţiunilor sunt împrăştiate pe piaţă şi pe ele se bat liderii Artego şi Cătălin Chelu, potrivit unor surse apropiate „competiţiei“.

Pentru a se declanşa preluarea companiei, însă, mai întâi, ar trebui ca PAS să se desfiinţeze şi acţiunile să fie distribuite membrilor, ceea ce nu urmează să se întâmple prea curând, potrivit declaraţiei date ECONOMICA.NET, de către un oficial al companiei.

Ca urmare, controversatul investitor Cătălin Chelu se pare că a contra-atacat.

Două companii acţionare la firma din Tg. Jiu, controlate de Cătălin Chelu, au cerut o analiză independentă şi ostentativ amănunţită a performanţelor manageriale ale conducerii Artego.

Aşa a şi fost deconspirat interesul lui Cătălin Chelu pentru Artego Tg Jiu. Cele două firme controlate de investitor, Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS) şi Amattis, au fost pomenite în completarea convocatorului la AGA din 16 iulie.

Cele două firme, care au 4,3% respectiv 1,8% din acţiunile ARTE, cer includerea pe ordinea de zi a adunării generale a acţionarilor subiectul întocmirii unui raport, de către „un expert independent“, care să ia la bani mărunţi activitatea conducerii, inclusiv a achiziţiilor de consumabile şi a „oricăror operaţiuni economice în valoare mai mare de 500 de euro“.

Cătălin Chelu are reputaţia unui vânător temut al companiilor care trec prin etapa distribuirii acţiunilor către salariaţi.

Trei astfel de prăzi valoroase pe piaţă constituie încă subiecte de litigii. Una dintre ele este chiar Electroargeş, iar celelalte două sunt cea mai mare producătoare de materiale abrazive din ţară Carbochim Cluj Napoca (CBC) şi producătoarea de uleiuri vegetale Argus Constanţa (UARG).

Cel mai dramatic şi mai recent exemplu este cel al Argus Constanţa (UARG), care este suspendată la tranzacţionare din septembrie anul trecut, pentru că nu se mai ştie precis cine are dreptul să o conducă.

De asemeni, Cătălin Chelu este cunoscut pentru achiziţiile de pe piaţă a companiilor vulnerabile, pentru a le folosi ca vehicule de investiţii.

Portofoliul său includea, la un moment dat, atât de multe companii, încât singur recunoştea că are „un mic SIF“ (societate de investiţii financiare).

Cătălin Chelu mai este implicat în scandalul unei presupuse tentative de mituire a fostului secretarul  de stat Fătuloiu din Ministerul Administratiei şi Internelor.

În fine, Cătălin Chelu, ca şi alţi lideri ai unora dintre companiile din portofoliul său, au fost amendaţi de mai multe ori pentru că nu ar fi respectat prevederile legale privind ofertele publice de preluare obliligatorie, la firmele pe care le  controlează.

Nici Cătălin Chelu şi nici directorul Artego nu au răsuns solicitării de a răspunde la întrebări.