Un moldovean a rămas să se bată singur cu turcii pentru primii kilometri istorici de autostradă din Moldova
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a anunţat în februarie că a primit patru oferte pentru construirea Centurii Bacău.
Luna trecută, doi dintre cei patru participanţi au depus contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC). Mai exact, asocierea reprezentată de Telor Invest, care include şi o firmă de-a omului de afaceri Costel Căşuneanu, şi cea a botoşănenilor de la Tehnic Asist. Prima asociere contesta decalificarea ofertei sale iar cea de-a doua solicita reevaluarea ofertei sale, fiind nemuţumită de punctajul obţinut la evaluarea tehnică.
Pe 4 iulie, CNSC a respins contestaţia Telor Invest ca inadmisibilă, „pentru neconstituirea cauțiunii conform prevederilor legale”, iar Tehnic Asist renunţase deja la contestaţie.
Astfel, în lupta pentru construirea Centurii Bacău au mai rămas cu şanse mari de câştig ceilalţi doi participanţi: firmele omului de afaceri Dorin Umbrărescu şi asocierea turco-română Ictas Insaat – Tancrad.
După mai multe prelungiri, perioada de evaluare financiară a ofertelor ar urma să se încheie până vineri, 20 iulie, conform celor mai recente date din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Tot pentru construirea Centurii Bacău, Guvernul urma să aprobe marţi, 17 iulie, transferul unei proprietăţi de la Penitenciarul Bacău în administrarea Ministerului Transporturilor.
Obiectul contractului pentru Centura Bacău este proiectarea și execuția lucrărilor de construire a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostradă.
Valoarea estimată a contractului este de 773,65 milioane de lei fără TVA, iar durata acestuia este de minim 96 de luni și include: 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de execuție a lucrărilor și minim 60 de luni perioada de garanție (ce poate crește la 84 de luni, în funcție de perioada de garanție ofertantă în cadrul factorilor de evaluare).
Aceasta este a doua tentativă de construire a Centurii Bacău, după eşecul înregistrat cu fostul constructor turc. În data de 12 aprilie 2017, CNAIR a transmis Antreprenorului turc EKO INSAAT VE TICARET A.S., înștiințarea de reziliere a contractului pentru execuția Variantei de Ocolire a Municipiului Bacău, după ce antreprenorul turc a anunțat oficial că este în imposibilitatea de a susține financiar lucrările. Până la data rezilierii contractului constructorul reuşise să execute doar 2% din lucrări.
Eko Inssat VE Ticaret semnase contractul de execuţie a lucrărilor în data de 1 aprilie 2015, centura Bacăului urmând să fie primul tronson realizat în regim de autostradă din Moldova. Cu o valoare de 393,88 milioane lei, fără TVA, contracul era propus pentru finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.