Un moştenitor secret al lui Whitney Houston ar putea moşteni 20 de mil. de euro din averea artistei
Cântăreaţa, care a murit în urmă cu două săptămâni, la vârsta de 48 de ani, l-a luat pe Nick Gordon, pe când acesta era copil, să-l crească în locuinţa sa din Atlanta (Georgia), pentru a-l scoate dintr-un mediu viciat. Deşi nu l-a adoptat niciodată oficial, l-a tratat întotdeauna ca pe propriul fiu.
Nick, în vârstă de 22 de ani, este foarte apropiat de fiica vedetei, Bobbi Kristina, şi îi spunea cântăreţei „mamă”.
Deşi Whitney Houston a dat o mare parte din averea sa pe droguri şi alcool, se pare că moştenirea pe care a lăsat-o în urmă valorează aproximativ 20 de milioane de lire sterline.
„Nick a făcut parte din familie. (Whitney, n.r.) l-a iubit atât de mult cât îşi poate iubi o mamă copilul. Dacă toată averea va fi moştenită de Bobbi, pentru că aşa scrie în testament, este pentru că, probabil, ea a scris acest testament înainte să îl aducă pe Nick în familie”, a declarat o sursă pentru The Sun.
„Dacă aşa va sta situaţia, Bobbi va avea grijă de el, pentru că mama sa şi-ar fi dorit ca ea să îl trateze ca pe un frate”, a spus aceeaşi sursă.
După moartea cântăreţei, Nick a scris pe pagina lui de Twitter: „Să te odihneşti în pace. Îţi mulţumesc pentru sprijin. Legenda ta va dăinui”.
Whitney Houston a murit pe 11 februarie. Cântăreaţa a fost descoperită moartă în cada din camera ei de hotel din Los Angeles. Autorităţile americane nu au anunţat deocamdată cauza decesului.
Pe parcursul unei cariere de peste 30 de ani, în care a devenit una dintre cele mai admirate şi mai influente cântăreţe din lume, Whitney Houston a câştigat, printre altele, şase premii Grammy, 30 Billboard Awards şi 22 American Music Awards. Succesul de pe scenă a început însă, în anii 1990, să fie umbrit de tot mai multe probleme în viaţa personală. În ultimii zece ani, viaţa cântăreţei a fost dominată de abuzul de droguri şi încercări eşuate de a se trata în clinicile specializate contra dependenţei.
Cântăreaţa a fost înmormântată duminică, lângă locul de veci al tatălui ei, în cimitirul Fairview din Westfield, în cadrul unei ceremonii private.