Un nou convoi umanitar rus a ajuns în estul separatist al Ucrainei

Economica.net
20 02. 2015
convoi_umanitar_rusia_ucraina1_42606600

Potrivit unui reprezentant al ministerului menţionat, 30 vehicule au transportat în cele două regiuni peste 200 de tone de ajutor umanitar constând în principal în alimente.

El a precizat că ajutorul este destinat oraşelor afectate din regiunile Doneţk şi Lugansk, unde situaţia umanitară este gravă, o parte urmând să ajungă la Debalţevo, nod feroviar strategic ce a fost abandonat miercuri de armata ucraineană, în urma asaltului insurgenţilor.

Potrivit agenţiei ucrainene Unian, este al 15 lea ‘convoi umanitar’ pe care Rusia l-a trimis, de la mijlocul lunii august anul trecut, în estul Ucrainei. Niciunul din aceste convoaie nu a fost inspectat de partea ucraineană sau de Crucea Roşie. De fiecare dată, Ucraina a atras atenţia că, prin trimiterea acestor ‘convoaie umanitare’, cu un conţinut necunoscut şi fără acordul şi permisiunea autorităţilor de la Kiev, Rusia încalcă legislaţia ucraineană şi internaţională. Surse din Consiliul ucrainean pentru Securitate şi Apărare susţin că toate aceste ‘convoaie umanitare’ trimise în teritoriile controlate de separatişti conţin în principal arme şi muniţii pentru aceştia