Un nou cutremur puternic de suprafață a avut loc în regiunea de graniță dintre Turcia și Siria. Mai multe persoane au fost rănite

Un cutremur cu magnitudinea 6,3, care s-a produs la o adâncime de numai doi kilometri, a lovit luni regiunea de frontieră dintre Turcia şi Siria, a anunţat Centrul Seismologic European Mediteranean (EMSC), în timp ce americanii de la USGS, care indică aceeaşi magnitudine, au evaluat adâncimea la 10 kilometri.
News.ro - lun, 20 feb. 2023, 20:29
Un nou cutremur puternic de suprafață a avut loc în regiunea de graniță dintre Turcia și Siria. Mai multe persoane au fost rănite

Update: Seismul, al cărui epicentru a fost localizat în localitatea Defne, potrivit AFAD, serviciul de intervenţii de urgenţă al Turciei, a fost resimţit foarte violent şi de echipele AFP din Antakya şi Adana, la 200 km mai la nord, relatează News.ro.

Un reporter AFP a văzut şi a auzit prăbuşindu-se mai multe ziduri ale unor clădiri deja grav avariate, iar mai multe persoane, aparent rănite, cereau ajutor.

Mişcarea telurică a provocat panică în rândul populaţiei deja greu încercate şi a ridicat nori mari de praf în oraşul aflat în ruină.

Se pare că seismul a fost resimţit până în Liban şi Egipt.

Potrivit AFAD, peste 6.000 de replici au fost înregistrate după cutremurul cu magnitudinea de 7,8 care a devastat sudul Turciei şi Siria la 6 februarie.

Știrea inițială

Doi martori au confirmat pentru Reuters că s-a produs un cutremur puternic şi sunt pagube suplimentare la clădirile din centrul oraşului Antakya, deja lovit de două cutremure masive în urmă cu două săptămâni.

Seismele din 6 februarie au provocat moartea a peste 47.000 de persoane şi au distrus zeci de mii de clădiri şi lucrări de infrastructură. Primul sesim a avut magnitudinea de 7,8 fiind urmat la câteva ore de o replică de 7,7.

Muna Al Omar, rezidentă din Antakya, a declarat că se afla într-un cort, într-un parc din centrul oraşului, când a avut loc cutremurul de luni. „Am crezut că pământul se va desface sub picioarele mele”, a spus ea plângând în timp ce îşi ţinea în braţe fiul de 7 ani.

Cutremurul s-a produs la ora 17.04 GMT (20.04 ora Turciei, 19.04 ora României).

Cu câteva ore mai devreme, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, aflat în Turcia, a dat asigurări că Washingtonul va ajuta „atât timp cât va fi nevoie”. Operaţiunile de salvare în urma cutremurului din 6 februarie tocmai s-au apropiat de final, iar atenţia se îndrepta acum către lucrările urgente de reconstrucţie şi adăpost.

Sursa foto: News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Bucur SA, deținută de Longshield Investment Group, a cumpărat o clădire de birouri de la omul de afaceri Sebastian Bălășescu
Bucur SA, deținută de Longshield Investment Group, a cumpărat o clădire de birouri de la omul de afaceri Sebastian Bălășescu
Bucur SA a anunțat achiziția unei clădiri de birouri în București pentru suma de 6,12 milioane de euro. ...
Sârbii de la NIS, companie controlată de Gazprom, ies de pe piaţa din Bulgaria
Sârbii de la NIS, companie controlată de Gazprom, ies de pe piaţa din Bulgaria
Compania energetică sârbească Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de Gazprom, a decis oficial să renunţe la ...
Nave militare chinezești în portul Vladivostok din Rusia pentru exerciții comune între 1 și 5 august
Nave militare chinezești în portul Vladivostok din Rusia pentru exerciții comune între 1 și 5 august
Nave ale marinei chineze au intrat joi în portul Vladivostok, extremul estic al Rusiei, înainte de exerciții comune programate ...
România începe ultima lună de vară cu prețuri și taxe mărite pentru a repara deficitul creat de politicieni
România începe ultima lună de vară cu prețuri și taxe mărite pentru a repara deficitul creat de politicieni
România va intra în ultima lună de vară cu prețuri mai mari la multe categorii de produse, în urma majorării TVA și ...