Un nou director financiar la Renault România

Economica.net
31 10. 2012
liviu_bocsaru_82874200

În vârstă de 40 de ani, noul director administrativ şi financiar îl va înlocui pe Jean-Paul Franco, cel care a deţinut această funcţie din 2010 şi care devine director control de gestiune pentru regiunea Euromed-Africa.

Liviu Bocşaru lucrează în cadrul grupului din 1996 şi preia direcţia administrativ financiară după ce doi ani a condus direcţia financiară a Renault Commercial Roumanie.

„Deoarece încă traversăm o criză financiară mondială profundă, prioritatea noastră rămâne optimizarea free cash flow-ului grupului prin creşterea marjei operaţionale şi reducerea fondului de rulment aferente întregului business din România”, a declarat într-un comunicat Liviu Bocşaru.

Bocşaru s-a născut în anul 1972 la Piteşti şi a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova. În 1996 a început activitatea la Dacia în cadrul departamentului de achiziţii, iar din 1999 devine, pe rând, şef serviciu eficienţă economică, şef serviciu audit şi misiuni speciale şi şef departament control de gestiune inginerii şi IT.

Din 2007 preia conducerea activităţii financiare şi de gestiune a Renault Mécanique Roumanie, iar din 2009 este şef departament control de gestiune al Uzinei Mecanica şi Şasiuri Dacia. Din 2010 se alătură filialei comerciale în funcţia de director control de gestiune şi administrativ financiar.

Grupul Renault are în prezent aproximativ 18.000 de angajaţi în România.