Un nou nou rutier va apărea pe autostrada A4
Potrivit unui comunicat al CNAIR, obiectul contractului îl reprezintă execuţia Nodului rutier Cumpăna, situat pe Autostrada A4 la poziţia kilometrică 16+700, în dreptul comunei Cumpăna, care are drept scop asigurarea accesului spre/dinspre autostradă a fluxurilor de trafic generate de drumul naţional DN 39 E, ce face legătura între municipiul Constanţa şi localitatea Cumpăna.
Proiectul presupune amenajarea a două bretele de acces spre/dinspre autostrada A4 şi a benzilor de accelerare/decelerare aferente acestora pentru racordarea cu autostrada, pentru asigurarea relaţiilor de trafic Bucureşti – Cumpăna şi Cumpăna – Mangalia.
Nodul este proiectat pentru viteza de 40 km/h. Lungimea totală a bretelelor este de 1.192,63 m, din care benzi de accelerere/decelerare de 720 m.
Sursa de finanţare va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile – Programul Transport (PT) 2021-2027, iar durata prevăzută pentru execuţia lucrărilor este de 6 luni.
„După validarea documentaţiei de atribuire, CNAIR va putea publica Anunţul de Participare aferent contractului pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor, în cadrul căruia se va stabili şi data de depunere a ofertelor”, se mai spune în comunicat.