Un nou nume românesc în spaţiu: Satelitul „Irina”, din constelaţia Galileo, va fi lansat în cosmos

Economica.net
07 02. 2012

Comisia Europeană a anunţat marţi câştigătorul concursului de desene Galileo în România. Concursul de desene Galileo a avut loc în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene de-a lungul anului 2011. Câştigătorul din fiecare dintre cele 27 de state membre ale UE va avea un satelit ce-i va purta prenumele şi va fi lansat în spaţiu. Astfel, un satelit purtând numele Irina va fi parte a constelaţiei de sateliţi Galileo, potrivit Mediafax.

Fetiţa Irina Măgureanu a fost desemnată câştigătoare din peste 220 de participanţi de un juriu naţional, format din astronomi şi alte personalităţi, printre care: Alexandrina Hristov (artistă în domeniul picturii, muzicii şi poeziei), Adrian Şonka (astronom, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”) şi Virgiliu Pop (cercetător, Agenţia Spaţială Română).

Desenul Irinei Măgureanu a fost realizat pe tabletă grafică, pe cerul înstelat fiind adăugate pe rând Pământul, sateliţii şi norul de gaze în care stă scris Galileo, racheta, cometa, planeta Marte şi constelaţiile.

„Acordarea unui nume românesc unui satelit artificial din constelaţia Galileo coincide cu o altă premieră spaţială din ţara noastră, şi anume lansarea primului satelit românesc, GOLIAT. Talentul Irinei – ca şi al celorlalţi copii români participanţi la concurs – demonstrează că o nouă generaţie de tineri creativi se formează în România – generaţie care va duce mai departe spiritul tehnic şi artistic al României”, a declarat Virgiliu Pop, membru al juriului din partea Agenţiei Spaţiale Române (ROSA).

Concursul de desene a fost organizat de Comisia Europeană şi a fost deschis participării tuturor copiilor cu vârsta între 9 şi 11 ani, care trăiesc în ţările Uniunii Europene. În fiecare dintre aceste ţări a fost ales un câştigător naţional. Pentru a putea participa, fiecare copil a trimis o lucrare de artă pe tema „Spaţiu şi Aeronautică”. Copiii au fost invitaţi să îşi dea frâu liber imaginaţiei şi să folosească orice instrumente de desen sau pictură, precum şi orice alte materiale colorate sau tehnici doresc. Lucrările au fost apoi scanate sau fotografiate şi încărcate pe website-ul competiţiei.

Programul Galileo este sistemul independent global de navigaţie prin satelit al Europei. Programul va lansa cel puţin 27 de sateliţi, permiţând astfel Europei să rămână în prima linie a tehnologiilor legate de spaţiu. Galileo este programul prin care Uniunea Europeană va dezvolta un sistem de navigaţie prin satelit sub control civil european. Sistemul va fi comparabil, iar pentru unele servicii interoperabil, cu sistemele GPS (SUA) şi Glonass (Rusia), funcţionând în acelaşi timp independent de acestea.

Numele Irina nu va fi singurul nume românesc din spaţiu. Cratere de pe Mercur, Venus şi Lună, dar şi asteroizi şi comete poartă nume româneşti, ale unor personalităţi din diferite domenii, precum Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Hariclea Darclée, potrivit unei statistici prezentate pe site-ul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.