Un nou şef la CFR Călători. Fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, vrea să ajungă rapid la un parc activ de peste 1.000 de vagoane
Costescu a fost ales, recent, şi Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR SA, compania de stat care administrează infrastructura de cale ferată. Costescu a fost ministru al Transporturilor în perioada 2015 –2016, în Guvernul condus de Dacian Cioloş, scrie News.ro.
Joi, în cadrul unei şedinţe a CA a CFR Călători, el a fost ales director general.
Contactat de News.ro, el a precizat că are trei mari obiective în ceea ce priveşte compania: să aşeze călătorul pe primul loc atunci când se iau deciziile, să ridice parcul de material rulant, calitativ si cantitativ, la standardele cerute de piaţă şi să remodeleze compania, dintr-un mastodont ineficient, într-una modernă şi flexibilă. Unul dintre obiectivele sale imediate este ca firma de stat să ajungă la un parc activ de peste 1000 de vagoane.
”Compania are, în prezent, un parc activ de circa 850 de vagoane, faţă de aproape 2.300 câte sunt în parcul inventar. Acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cererea actuală din piaţă. Unul din obiectivele mele este ca parcul activ să depăşească 1000 de vagoane, prin modernizarea şi retehnologizarea celor existente”, a spus Costescu, contactat de News.ro.
Un alt obiectiv îl reprezintă îmbunătăţirea organizării companiei, pentru creşterea vitezei de reacţie în piaţă, a eficienţei şi reducerea pierderilor.
”Trebuie regandite câteva lucruri în companie. (…) Modul în care se raportează aceasta la client nu mă mulţumeşte, aici voi interveni urgent. Apoi, trebuie să înţelegem că obiectul nostru de activitate se realizează cu trenuri şi dacă nu le aducem urgent la numărul şi condiţiile cerute de piaţă, aceasta ne va pedepsi. Este clar ca procesul de mentenanţă şi reparaţii trebuie regândit, este clar că investiţiile în parc trebuie încurajate”, a spus Costescu.
O altă măsură vizează reintroducerea trenurilor intercity, care vor asigura legături rapide între marile oraşe, unde există o cerere crescută, pentru a scurta timpii de călătorie. În plus, trebuie luate măsuri pentru creşterea dotărilor şi eficienţei trenurilor internaţionale.
”România se află într-o situatie dupa parerea mea greu de acceptat. Nu avem trenuri Intercity şi vom demara imediat o analiza finalizată cu un program de măsuri pentru a oferi calatorilor aceasta optiune, normala in Europa, în zilele noastre. Trenurile intercity vor rula, cu prioritate pe rutele care au fost deja modernizate, iar viteza de deplasare este mai mare”, a spus fostul ministru.