Un nou şef la CFR Călători. Iosif Szentes a fost înlocuit cu Leon Bărbulescu

Economica.net
21 03. 2018
cfrsepoate_18985100

Leon Bărbulescu a ocupat funcţia de director Revizii la CFR Călători, conform site-ului companiei.

Iosif Szentes a fost numit director general al companiei CFR Călători la 10 martie 2015. În ianuarie 2018, mandatul lui Iosif Szentes a fost prelungit cu două luni şi urma să expire pe 22 martie.

CFR Călători informează că, miercuri 21 martie 2018, Consiliul de Administraţie l-a desemnat pe Leon Bărbulescu Director General al companiei, pentru o perioadă de patru luni.

Leon Bărbulescu va coordona activitatea CFR Călători, operatorul național feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

De profesie inginer, Leon Bărbulescu are o carieră de 36 de ani în domeniul feroviar, ultima funcție deținută fiind cea de Director Proiecte Contracte în cadrul S.C. Electrificare CFR S.A.

De asemenea, în perioada 1990-2013 a mai ocupat diferite funcții de conducere în cadrul CFR Călători, iar între 2013-2014 a fost Director Coordonator Proiecte Europene, Director General Adjunct Proiecte Europene și Director Achiziții Contracte în cadrul CNCF CFR SA.