Un nou şef la CIA

Economica.net
24 01. 2017
pompeo__45678765_21993900

Şaizeci şi şase de senatori l-au susţinut pe Pompeo, iar 32 au votat împotrivă. Aproape toată opoziţa a venit din partea democraţilor. De asemenea, senatorul Rand Paul, un susţinător republican important al controlului strict asupra supravegherii, s-a opus de asemenea, scrie News.ro.

La scurt timp după vot, Pompeo a fost învestit în funcţie de vicepreşedintele Mike Pence.

Unii senatori, inclusiv Rand Paul, au fost de părere că Pompeo, în vârstă de 53 de ani, nu a dat asigurări suficiente că va permite numai tehnici de interogare incluse în Manualul Armatei şi prevăzute de lege şi că nu se va întoarce la simularea înecului sau alte “tehnici dure de interogare”, utilizate de CIA după atacurile din 11 septembrie.

Restul l-au descris, însă, drept o alegere “excelentă”.

Predecesorul lui Trump, Barack Obama, a semnat un ordin executiv în 2009 prin care a interzis simularea înecului şi alte astfel de tehnici, denunţate de mulţi parlamentari şi de organizaţiei pentru apărarea drepturilor omului drept tortură.

Într-un răspuns la întrebări scrise din partea Comisiei de Informaţii a Senatului, Pompeo a supra că este deschis la schimbarea politicii în unele circumstanţe. “Mă voi consulta cu experţi (…) privind dacă aplicarea uniformă a Manualului Armatei este un obstacol în activitatea de strângere de informaţii vitale pentru a apăra ţara”, a scris Pompeo.

Trump a promis în cursul campaniei prezidenţiale că va reintroduce simularea înecului şi “mult mai rău de atât”.

Reprezentantul Pompeo, în vârstă de 52 de ani, se afla la al treilea mandat, din Kansas, şi a fost membru al Comisiei pentru Informaţii din cadrul Camerei Reprezentanţilor, care supervizează Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), Agenţia pentru Securitate Naţională (NSA) şi securitatea cibernetică.

Un ofiţer în retragere din cadrul Forţelor Terestre şi un absolvent al Harvard Law School, Pompeo susţine colectarea în masă de către Guvern a datelor comunicaţiilor americanilor şi vrea să fie abrogat acordul în dosarul nuclear cu Iranul.