Un nou şef la Garanti România. Fostul director va conduce Garanti Mortgage Turcia

Economica.net
09 07. 2012
garanti_bank_85463000

Tandoğan îşi va începe mandatul odată cu finalizarea procedurilor legate de această numire şi obţinerea aprobării BNR.

Noul director general al Garanti România a activat în cadrul Garanti Turcia pentru aproape 25 de ani şi are experienţă bancară atât în domeniul comercial, cât şi în cel al creditării. Din 2006, el deţine funcţia de Senior Vicepresident – Commercial and Corporate Credits. De asemenea, a fost membru in Consiliul de Administraţie al Biroului de Credit din Turcia şi al Garanti Mortgage Turcia. Născut în 1963, Ufuk Tandoğan a absolvit Universitatea de Economie şi Ştiinţe Administrative din Uludag, este căsătorit şi are un copil.

„Garanti România a înregistrat o creştere semnificativă pe parcursul celor patru ani de mandat ai lui Murat Atay, în ciuda condiţiilor economice precare. Unele dintre cele mai importante realizări înregistrate în această perioadă sunt dezvoltarea Garanti Bank ca o bancă universală, obţinerea licenţei de la BNR şi trecerea de la statutul de sucursală a unei bănci străine la cel de bancă locală, achiziţia celor trei instituţii financiare nebancare – Garanti Leasing, Garanti Credite de Consum şi Garanti Credite Ipotecare – de la GE Money şi integrarea acestora cu succes în Grupul Garanti România, plasarea Garanti Bank pe locul 13 de la locul 27 în clasamentul băncilor care activează pe piaţa locală după active, precum şi trecerea pe profit pentru toate cele patru entităţi din cadrul Grupului”, se arată într-un comunicat remis de bancă agenţiei MEDIAFAX.

La finele anului trecut, Turkiye Garanti Bankasi a majorat cu 18 milioane de euro capitalul social al Garanti Bank, pentru a susţine operaţiunile de dezvoltare ale subsidiarei din România. Anterior majorării, banca avea un capital social de 870 de milioane de lei (204 milioane de euro).

Toate cele patru companii din cadrul Garanti Group România au avut profit la sfârşitul anului 2011 – Garanti Bank 3,1 milioane de euro câştig net, Garanti Credite Ipotecare 2 milioane euro, Garanti Credite de Consum 1,7 milioane euro şi Garanti Leasing 1,5 milioane euro.