Un nou studiu arată cât timp petrec românii pe telefon şi câţi dețin un smartphone sau un abonament la Netflix
Cel mai mult timp petrecut folosind serviciile de internet s-a înregistrat în rândul utilizatorilor de calculatoare și tablete, cu o medie de 4 ore pe zi, mai puţin cu 20 de minute faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Consumul pe telefonul mobil a fost cu o jumătate de oră mai sccurt decât în cazul calculatoarelor și tabletelor – 3 ore și 36 de minute, mai puţin cu 15 minute faţă se primele şase luni din 2019.
96,3% dintre utilizatorii de internet din România, cu vârste cuprinse în intervalul 16 – 44 ani, au deținut un smartphone în primul semestru din 2020. Cele mai multe telefoane sunt deţinute de cei cu venituri ridicate, în timp ce vârstinicii (vârstă cuprinsă între 55 și 64 de ani) înregistrează cel mai scăzut consum, însă autorii studiului spun că aceste variații au fost minore.
Un număr foarte mare de respondenți care folosesc serviciile de internet, 86,6%, declară că au un desktop/laptop, în timp ce 41,1% dintre respondenți dețin și o tabletă, în scădere faţă de cei 45,2% dintre respondenţi care declarau ca deţin un astfel de dispozitiv la ediţia din 2019 a studiului. Scăderea cea mai dramatică s-a observat în rândul celor mai tineri respondenți (cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani).
Rețelele sociale contribuie enorm la timpul petrecut atât pe dispozitive cu ecran mic, cât și cu ecran mare. Aproximativ 89,1% dintre respondenții din România au vizitat platformele sociale din România luna anterioară votării în 2020, petrecând, în medie, două ore şi 21 de minute pe zi.
TV-ul rămâne cel mai răspândit mediu de conținut la nivel global, precum şi în România. Cu toate acestea, înmulțirea conținutului și serviciilor video digitale, atât plătite, cât și neplătite, au adus în atenție serviciile video la cerere (Video on Demand), la noi în țară digital video fiind consumat preponderent de tinerii cu vârste între 16 și 34 ani (92,6%).
Serviciile de abonament video la cerere, cum ar fi Netflix, au înregistrat în mod similar un câștig major în rândul telespectatorilor, așa cum penetrarea generală a crescut de la 52,3% anul trecut la 60,5% în S1 2020. Cei mai mulţi utilizatori sunt cei cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani (79,5%) și 25 până la 34 de ani (70,6%), precum şi cei din gospodăriile cu venituri mari (69,5%).
Televizoarele inteligente au înregistrat un salt similar, numărul proprietarilor de smart TV din România a crescut de la 51% în S1 2019 la 56,3% în S1 2020, depășind nivelul din Polonia, de exemplu.
Prin comparație, ceasurile inteligente au o penetrare mai modestă, fiind deținute de 14,9% din utilizatorii de internet în 2020 (anul trecut procentul a fost de 12,2%). Cei mai mulți care folosesc astfel de dispozitive fiind bărbați (18,5%), respondenții de la 35 la 44 de ani (19,6%) și cei din gospodăriile bogate (20,9%). Mai puțin de 10% dintre respondenţii sondajului dețineau o brățară inteligentă, în timp ce doar 2,2% dețineau un dispozitiv de tip VR.
În cazul dispozitivelor inteligente de tip smart-home, consumul este mult mai scăzut. Dintre respondenții cu vârste cuprinse între 16 și 64 de ani doar 7,9% posedă un astfel de dispozitiv şi chiar și în gospodăriile cu venituri mari, mai puțin de 10% dețineau o obiect de casă inteligent.