Un nou termen pe 18 ianuarie 2017 în procesul privind casa pierdută de familia Iohannis

Economica.net
07 12. 2016
iohannis_3v9bwlsz54_07283100

Noul termen a fost acordat la solicitarea avocatului familiei prezidenţiale, pentru a o putea introduce pe Carmen Iohannis în calitate de moştenitor al mamei sale, Georgeta Lăzurcă, la rândul ei parte în proces. Până pe 18 ianuarie, avocatul trebuie să depună la dosar certificatul de deces al Georgetei Lăzurcă, precum şi dovada că unicul său moştenitor este Carmen Iohannis.

Avocatul celorlalte părţi din dosar a apreciat însă că cererea de acordare a unui nou termen reprezintă o dovadă de rea-credinţă.

Contestaţia în anulare formulată de familia Iohannis împotriva deciziei instanţei din noiembrie 2015, prin care cei doi soţi au pierdut un imobil aflat în centrul Sibiului, se judecă la Curtea de Apel Piteşti, conform deciziei din 6 aprilie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a admis, pe 6 aprilie, o cerere depusă de familia Iohannis, prin care s-a solicitat strămutarea procesului de la Curtea de Apel Braşov la o altă curte de apel din ţară, decizia fiind definitivă.

Potrivit presei locale, Klaus Iohannis a reclamat în cererea de strămutare faptul că judecătorii din Braşov nu îndeplinesc condiţia de independenţă şi imparţialitate, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media asupra lor, în cei 10 ani cât a durat procesul.

Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Carmen şi Klaus Iohannis susţineau că pe plan local s-a creat un curent nefavorabil lor, aspect de natură a afecta, cel puţin la nivel de aparenţă, imparţialitatea judecătorilor.

Carmen şi Klaus Iohannis au depus o contestaţie în anulare, după ce au pierdut definitiv la Curtea de Apel Braşov un proces privind un imobil din centrul Sibiului.

Pe 16 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat nemulţumit de sentinţa judecătorească prin care a pierdut o casă în Sibiu, punctând că împreună cu avocaţii săi caută cele mai bune căi de a o contesta.

La data de 12 noiembrie 2015, Curtea de Apel Braşov a respins un recurs declarat de Klaus şi Carmen Iohannis şi a menţinut decizia Tribunalului Braşov din mai 2014, prin care a fost anulat un contract de vânzare-cumpărare a unui imobil din Sibiu. Imobilul în cauză a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora averea a trecut în anii ’70 în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii.

Casa de pe strada Nicolae Bălcescu din Sibiu, nr. 29, a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 imobilul a fost cumpărat de chiriaşi. În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa ajunge apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept al lui Nicolae Baştea.