Un nou val de atacuri informatice. E-mailuri înşelătoare trimise în numele Poştei Române, Băncii Transilvania, DHL, Balcan Express Curier

Economica.net
17 06. 2020
n2y6hnfp_1412334254_78705500

Potrivit experţilor, ţintele predilecte ale acestei campanii, botezată Agent Tesla, sunt computere instalate în instituţii publice.

„Odată ce victima accesează link-ul sau fişierul infectat din e-mail-ul aparent legitim, ameninţarea denumită Agent Tesla se instalează pe sistem şi e capabilă să transmită atacatorilor informaţiile stocate şi activitatea de pe dispozitiv”, precizează Bitdefender, într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES.

Ameninţarea de spionaj Agent Tesla a fost descoperită iniţial în anul 2014, însă de-a lungul timpului a suferit multiple actualizări şi îmbunătăţiri.

„Dezvoltatorii o vând şi altor răufăcători interesaţi să o răspândească şi le oferă preţuri care diferă în funcţie de modelul de licenţiere. Ameninţarea rămâne ascunsă pe sistemul infectat, eludează soluţia de securitate instalată şi poate transmite parole, face capturi de ecran, dar şi trimite date de acces la multiple platforme accesate de către victimă. Recent, specialiştii în securitate informatică de la Bitdefender au identificat Tesla şi într-o campanie globală de spionaj la adresa industriei de petrol şi gaze, în plină criză a prăbuşirii preţului petrolului, cu scopul de a afla cum se poziţionează companii-cheie din diferite ţări cu rol strategic pe plan mondial”, susţin specialiştii.

În acest context, Bitdefender recomandă utilizatorilor să verifice cu atenţie expeditorul e-mail-ului şi adresa acestuia înainte de a accesa link-uri sau de a descărca documente ataşate, să evite accesarea de fişiere executabile transmise odată cu e-mail-uri suspecte de la expeditori de la care nu se aşteaptă vreun mesaj, să folosească o soluţie de securitate performantă capabilă să depisteze ameninţări informatice şi să blocheze instalarea acestora pe dispozitive, precum şi să utilizeze computerul de serviciu doar în scop profesional şi să nu acceseze aplicaţii sau programe în interes personal.

Bitdefender este o companie de securitate informatică cu activitate la nivel global, care furnizează soluţii revoluţionare de protecţie împotriva ameninţărilor complexe către 500 de milioane de utilizatori din peste 150 de ţări.

Încă din anul 2001, compania a dezvoltat tehnologii recunoscute la nivel internaţional destinate securităţii pentru familii şi corporaţii şi a devenit un furnizor pentru protecţia terminalelor şi infrastructurilor companiilor.

Tehnologiile Bitdefender sunt prezente în 38% dintre soluţiile de securitate de pe piaţă.