Un număr de 39 de mari bănci europene vor fi supuse în 2016 la teste de stres

Banca Centrală Europeană a publicat joi lista celor 39 de mari bănci din zece state membre ale zonei euro care vor fi supuse la noua rundă de teste de stres în 2016 de Autoritatea Bancară Europeană (EBA), transmite Reuters.
Economica.net - joi, 05 nov. 2015, 11:43
Un număr de 39 de mari bănci europene vor fi supuse în 2016 la teste de stres

BCE a precizat că testele de stres ar urma să înceapă în luna februarie 2016. Anterior, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a anunţat la rândul său că următoarea rundă de teste de stres ce vor fi derulate în rândul celor mai importante bănci din Uniunea Europeană va avea loc în primul trimestru al anului următor, iar rezultatele vor fi anunţate în cursul celui de al treilea trimestru.

Pe lista celor 39 de bănci se regăsesc principalele bănci prezente şi pe piaţa din România, precum Erste Group Bank şi Raiffeisen Landesbanken Holding din Austria, Societe Generale şi Credit Agricole din Franţa, UniCredit şi Intesa Sanpaolo din Italia, ING Groep din Olanda şi OTP Bank din Ungaria. În schimb, grupul bancar elen National Bank of Greece a fost testat în 2015 şi în consecinţă nu va face parte din băncile analizate în 2016, scrie Agerpres.

În 2014, BCE a testat un număr de 130 de bănci din zona euro, într-un exerciţiu de amploare destinat îmbunătăţirii încrederii în acest sector, înainte ca BCE să preia atribuţiile de supervizor bancar în zona euro, începând din luna noiembrie a anului trecut.

Un test de rezistenţă este o simulare a mai multor scenarii diferite de criză financiară prin care poate fi testată soliditatea instituţiilor bancare.

Te-ar mai putea interesa și
Berarii României: Suntem undeva la pragul critic. Nu mai vorbim de o criză financiară, ci de una de încredere. Piața s-a stabilizat în 2024. Ce se va întâmpla cu prețurile
Berarii României: Suntem undeva la pragul critic. Nu mai vorbim de o criză financiară, ci de una de încredere. Piața ...
Piața berii s-a stabilizat în 2024, după trei ani de scăderi succesive, la 15 milioane de hectolitri, un prag considerat de producători critic având în vedere că, anterior, volumele vândute......
Cum va fi afectată România de creșterea preţurilor şi noua politică a SUA – Analiză EY România
Cum va fi afectată România de creșterea preţurilor şi noua politică a SUA – Analiză EY România
Creşterea preţurilor şi posibilele măsuri punitive din partea SUA ar putea afecta economia românească, în special ...
Soia se ieftinește cu 15% în 2025 în contextul războiului comercial SUA – China
Soia se ieftinește cu 15% în 2025 în contextul războiului comercial SUA – China
Soia este inclusă în măsurile comerciale de retorsiune luate de China împotriva Statelor Unite. China este cel mai mare ...
Proiect aprobat. ASF va lua circa 20 de milioane de euro pentru transformarea digitală a instituției
Proiect aprobat. ASF va lua circa 20 de milioane de euro pentru transformarea digitală a instituției
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arbitrul asigurărilor, pensiilor private și al pieței de capital, anunță ...