Un număr de 508 bonuri fiscale în valoare de 135 lei fiecare participă, joi, la a doua extragere a Loteriei

Economica.net
04 08. 2015
bon_fiscal_678765_86405600

Fondul de premiere pentru această extragere este de un milion de lei.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice remis, marţi, în prima etapă a extragerii ocazionale au fost desemnate câştigătoare bonurile fiscale emise în data de 23 mai 2015, având valoarea de 135 de lei.

‘În urma centralizării bonurilor fiscale câştigătoare, în termenul legal de 30 de zile, a rezultat un număr de 508 cereri de revendicare, fiind depăşit astfel numărul maxim de premii stabilit prin lege (cel mult 100 de premii). Fiecărui bon fiscal care a fost depus i-a fost atribuit un număr unic de înregistrare, în intervalul 001 – 508’, precizează comunicatul Finanţelor.

Extragerea va fi organizată în studioul TV al Loteriei Române joi, începând cu ora 19,30.

După stabilirea celor 100 de bonuri fiscale câştigătoare, acestea vor fi centralizate şi transmise în termen de două zile către ANAF, în vederea încărcării rezultatelor în ‘Baza de date privind Loteria bonurilor fiscale’, respectiv pentru verificarea autenticităţii bonurilor fiscale câştigătoare de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, prin direcţiile regionale antifraudă fiscală.