Un oficial BCE avertizează că este posibilă o relansare temporară a inflaţiei în zona euro
Luând cuvântul cu prilejul Frankfurt Euro Finance Week, Luis de Guindos a spus că economia zonei euro va rămâne la un nivel slab pentru moment dar ulterior ar urma să se consolideze, iar în paralel sunt semnale că piaţa muncii începe să slăbească, scrie Agerpres.
„Ne aşteptăm la o relansare temporară a inflaţiei în lunile următoare pe măsură ce dispare efectul de bază al creşterilor semnificative de preţuri la energie şi alimente din toamna lui 2022. Dar, la nivel general, vedem cum procesul dezinflaţionist va continua pe termen mediu”, a spus Luis de Guindos.
În prezent, inflaţia în zona euro este la cel mai redus nivel din ultimii doi ani, chiar dacă o creştere a preţurilor de 2,9% este în continuare peste ţinta de inflaţie a BCE, de 2%. Oficialii instituţiei de la Frankfurt au avertizat că ultima sută de metri în lupta cu inflaţia va fi una dificilă, în contextul în care sunt retrase ajutoarele guvernamentale destinate a contracara criza costului vieţii iar salariile muncitorilor cresc.
Luis de Guindos a recunoscut că la orizont se prefigurează riscuri. „Preţurile la energie rămân o sursă majoră de incertitudine pe fondul tensiunilor geopolitice crescute şi al impactului măsurilor fiscale. Acelaşi lucru este valabil pentru preţurile la alimente, care ar putea fi supuse unor presiuni în creştere din cauza fenomenelor meteo negative şi a crizelor climatice mai ample”, a apreciat vicepreşedintele BCE.
Potrivit lui Luis de Guindos, BCE va fi într-o poziţie mai bună pentru a reevalua perspectiva de inflaţie şi acţiunile care se impun în luna decembrie, când vor fi date publicităţii noile prognoze ale BCE. Însă înainte de asta, Comisia Europeană va da miercuri publicităţii propriile sale noi previziuni, care vor fi analizate şi de Consiliul guvernatorilor BCE.