Un oficial BCE, îngrijorat că proiectul de criptomonedă Libra ar putea submina puterile Băncii Centrale Europene

O acceptare largă a criptomonedei Libra, proiect al reţelei sociale Facebook, ar putea submina capacitatea Băncii Centrale Europene de a stabili politica monetară, ceea ce reprezintă un risc potenţial pentru blocul comunitar, a declarat, luni, Yves Mersch, membru al Comitetului executiv al BCE.
Economica.net - lun, 02 sept. 2019, 17:40
Un oficial BCE, îngrijorat că proiectul de criptomonedă Libra ar putea submina puterile Băncii Centrale Europene

În luna iunie a acestui an, Facebook a anunţat că intenţionează să introducă o nouă criptomonedă, denumită Libra, în cadrul strategiei sale de a se extinde pe segmentul plăţilor digitale. Facebook susţine că Libra va fi susţinută de active reale, precum depozite bancare şi obligaţiuni guvernamentale, în ideea de a fi mai stabilă decât alte criptomonede, ca de exemplu bitcoin.

„În funcţie de nivelul de acceptare a Libra şi de locul ocupat de euro în coşul său de valute, ar putea reduce controlul BCE asupra euro, ar putea afecta mecanismul de transmitere a politicii monetare prin afectarea poziţiei de lichiditate a băncilor din zona euro şi submina rolul internaţional al monedei unice, de exemplu prin reducerea cererii pentru euro”, a spus Yves Mersch, la o conferinţă organizată luni la Frankfurt.

Proiectul reţelei sociale Facebook de a introduce o nouă criptomonedă, denumită Libra, a dat naştere la îngrijorări în rândul politicienilor americani şi a determinat mai mulţi guvernatori ai unor importante bănci centrale din Europa să avertizeze Facebook că trebuie să se aştepte la o mulţime de întrebări din partea autorităţilor de reglementare cu privire la Libra.

Până acum, marile bănci centrale s-au abţinut să reglementeze monedele digitale, deoarece au eşuat anul trecut să ajungă la un acord cu privire la modul în care ar trebui făcut acest lucru şi după ce au concluzionat că monedele digitale sunt prea mici pentru a pune în pericol sistemul financiar.

 

Te-ar mai putea interesa și
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel mai bogat om din lume să nu se implice în alegerile din Germania
„Jos mâinile de pe democraţia noastră, domnule Musk!”. Vicecancelarul Robert Habeck îl avertizează pe cel ...
Vicecancelarul german Robert Habeck l-a avertizat vineri pe miliardarul american Elon Musk să nu se amestece în viitoarele alegeri prevăzute pentru 23 februarie în Germania, după ce recent Musk......
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Constructorul american de mașini electrice Rivian a raportat vânzări peste așteptări în trimestrul IV din 2024
Producătorul american de automobile electrice Rivian a raportat vineri vânzări peşte aşteptări în trimestrul al patrulea, ...
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere ...
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...