Un oficial BCE spune că programul de asistenţă pentru Grecia va fi modificat
‘Există o disponibilitate clară şi bunăvoinţă din partea tuturor părţilor pentru a creşte eforturile şi a ajunge la un rezultat în interiorul acestui cadru, ţinând cont de Eurogrup’, a declarat Benoit Coeure, membru în consiliul executiv al BCE, referindu-se la acordul convenit în luna februarie de statele membre din zona euro. ‘Este înţeles că programul va fi amendat pentru a reflecta noile priorităţi ale Guvernului grec, pentru a fi siguri că orice modificări ale programului se reflectă într-un rezultat echivalent în termeni de sustenabilitate fiscală. Este un lucru pe care îl vom discuta în următoarele zile’, a precizat Benoit Coeure.
Autorităţile de la Atena încearcă în prezent să deblocheze fondurile rămase în programul de asistenţă convenit cu creditorii internaţionali, după ce la finele lunii trecute Grecia a obţinut o prelungire cu patru luni a programului de asistenţă, cu condiţia să demareze o serie de reforme.
Datoria Greciei se situează la 315 miliarde de euro sau 176% din PIB, un nivel considerat nesustenabil de mulţi analişti şi care nu poate fi rambursat în totalitate. Noul Guvern de stânga de la Atena a promis anularea măsurilor de austeritate ce au fost impuse Greciei în acordurile convenite cu creditorii internaţionali, precum şi anularea unei părţi din datoria ţării. Însă, pentru a obţine prelungirea cu patru luni a acordului de creditorii, Guvernul de la Atena a promis că îşi va onora obligaţiile financiare ‘la timp şi în totalitate’.