Un oficial SUA afirmă că finanţarea pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu a fost asigurată

Economica.net
01 05. 2013
scut_anttiracheta_18737900_44448200

„Secretarul de stat pentru afaceri strategice Bogdan Aurescu a avut astăzi, 1 mai 2013, o întrevedere cu Frank Rose, adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru politică de apărare şi spaţială, cu ocazia prezenţei sale la Bucureşti pentru participarea la a 9-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă (Bucureşti, 30 aprilie-3 mai 2013). Cei doi oficiali au discutat despre ultimele evoluţii legate de dezvoltarea proiectului româno-american privind participarea României la Abordarea Adaptivă în Etape privind Apărarea împotriva Rachetelor Balistice în Europa (European Phased Adaptive Approach – EPAA), precum şi despre evoluţiile la nivel NATO, respectiv în dialogul cu Federaţia Rusă pe acest subiect”, informează MAE într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Frank Rose a reconfirmat faptul că angajamentul SUA pentru fazele 1, 2 (care implică România, prin Baza Deveselu) şi 3 ale EPAA rămâne extrem de ferm şi a adresat mulţumirile sale omologului român pentru aplicarea fără întârzieri, în calendarul stabilit împreună, a Acordului dintre România şi Statele Unite privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice în România, semnat în septembrie 2011. De asemenea, potrivit MAE, oficialul SUA a reiterat faptul că la nivelul Congresului american a fost asigurată deja toată finanţarea necesară pentru operaţionalizarea Bazei Deveselu, la orizontul anului 2015.

Cei doi oficiali au discutat şi despre momentul începerii lucrărilor de construcţie în cadrul Bazei, în acest an. „De asemenea, au evaluat extrem de pozitiv eforturile făcute deja pentru pregătirea începerii acestor lucrări, precum şi pentru negocierea şi finalizarea ultimelor Aranjamente de Implementare a Acordului din 2011”, precizează MAE.

„Bogdan Aurescu a mulţumit la rândul său pentru aprecierile făcute de Frank Rose la adresa României în prezentarea acestuia din cadrul Conferinţei internaţionale de la Bucureşti, conform cărora «România este un partener şi un aliat important al SUA, ambele părţi fiind puternic angajate în această relaţie bazată pe valorile noastre împărtăşite, inclusiv angajamentul pentru democraţie. Ca aliaţi NATO, România şi Statele Unite cooperează în privinţa multor provocări globale comune, de la stoparea proliferării nucleare şi întărirea securităţii energetice, până la combaterea schimbărilor climatice. Apreciem rolul-cheie jucat de România în NATO la dezvoltarea Noului Concept Strategic pe teme cum ar fi apărarea antirachetă şi reforma internă a Alianţei. Statele Unite doresc dezvoltarea şi adâncirea Parteneriatului bilateral cu România, continuând totodată să întărim conexiunile noastre euroatlantice. … Le mulţumesc în mod deosebit colegilor români pentru leadership-ul lor în cadrul NATO»”, precizează MAE.

Cei doi oficiali au abordat şi cooperarea cu Rusia privind apărarea antirachetă, precum şi alte proiecte bilaterale conexe problematicii apărării împotriva rachetelor balistice.

În perioada 30 aprilie-3 mai 2013, Asociaţia Aeronautică şi Aerospaţială Franceză, organizaţie care reuneşte reprezentanţi ai industriei aeronautice şi aerospaţiale, organizează la Bucureşti ce-a de-a 9-a Conferinţă internaţională privind apărarea antirachetă. Ediţia anterioară a conferinţei s-a desfăşurat la Paris, în perioada 3-6 iulie 2012, iar în 2011 – la San Sebastian, în Spania. Conferinţa reuneşte, în special, reprezentanţi ai industriei de profil din domeniul apărării, precum şi decidenţi politici, experţi guvernamentali şi specialişti din mediul academic.

Organizarea Conferinţei la Bucureşti reprezintă o recunoaştere a contribuţiei României la dezvoltarea problematicii apărării antirachetă în cadrul NATO.

Statele Unite sunt pe deplin angajate pentru ca proiectul privind baza aeriană de la Deveselu să se încheie la timp, a declarat, recent, pentru MEDIAFAX, subsecretarul de Stat american pentru Controlul Armamentului şi Securitate Internaţională, Rose Gottemoeller.

„Apreciem faptul că România a acceptat să găzduiască faza a doua (din cadrul Abordării Adaptive în Etape privind Apărarea Antirachetă din Europa – EPAA, n.r.) la Baza Deveselu şi vrem să colaborăm îndeaproape pentru a încheia construcţia acesteia la timp”, a declarat Gottemoeller, aflată în vizită la Bucureşti.

Utilizarea interceptorilor la Baza Deveselu pentru faza a II-a a scutului antirachetă al SUA din Europa trebuie să devină operaţională în 2015.

Îngrijorările privind Baza Deveselu au apărut după ce administraţia americană a decis să ajusteze sistemul de apărare antirachetă din Europa, renunţând la faza a IV-a din cadrul proiectului. Această ajustare are în vedere renunţarea la introducerea unor rachete interceptoare, urmând în schimb să dezvolte măsuri de protecţie antirachetă pe teritoriul SUA ca urmare a ameninţărilor din partea Coreei de Nord.

Preşedintele Traian Băsescu afirma, în februarie, că „există un singur risc legat de Deveselu, dacă se va constata că România este un stat imprevizibil”.