Un oligarh rus renunţă să mai ridice 200 de vile la Corbeanca. Vinde terenul, în pierdere
Cu mult înainte de criza imobioliară din România, compania Marr Capital anunţa că va investi 70 de milioane de euro în două cartiere de vile din Corbeanca, localitate în nordul Bucureştiului. Compania a construit doar unul dintre acestea: Corbeanca Forest. Terenul pentru cel de-al doilea proiect, ce presupunea construcţia a 200 de vile, a fost scos recent la vânzare.
„Este vorba de terenul pe care se avea în plan construcţia unui proiect rezidenţial. Terenul a fost recent scos la vânzare, nu ne-am ocupat de promovarea lui intensă, ci doar prin anunţuri. Deocamdată avem Corbeanca Forest şi vrem să ne canalizăm pe el. Decât să stea în aşteptare, mai bine îl vindem, poate cineva este interesat de construcţie. Da, preţul este mai mic decât cel plătit la achiziţie”, a declarat pentru ECONOMICA.NETAndreea Tătaru, office manager la Marr Capital.
Preţul total al terenului de 138.000 de mp din Corbeanca este de 4,45 milioane de euro, adică 32 de euro/mp.
În Corbeanca Forest, ce cuprinde 101 vile, mai sunt de vânzare 30 de vile, la un preţ de 155.000 de euro la gri, sau 186.000 de euro la cheie. De asemenea, alte 10 vile sunt închiriate, ne-a mai spus reprezentantul Marr Capital. Investiţia în proiectul Corbeanca Forest a fost de 25 de milioane de euro.
Preşedintele Marr Group este Marat Safin (nr. – a nu se confunda cu renumitul tenisman), fiul unuia dintre fondatorii Lukoil, care a iniţiat extinderea gigantului petrolier în Romania, Ralif Safin. În 2002, acesta a renunţat la funcţia de vice-preşedinte al Lukoil pentru a deveni membru în Consiliul Federal al Rusiei, camera superioară a Dumei. În 2004, Ralif Safin figura în top 100 cei mai bogaţi ruşi, cu o avere estimată atunci la 350 de milioane de dolari.
Conglomeratul rus condus de Marat Safin are activităţi în imobiliare, servicii financiare, energie. În 2008, Marr Capital a vândut fabrica de zahăr de la Urziceni către societatea Lemarco, iar presa scria că familia de milionari deţine şi trei fabrici de zahăr în Republica Moldova.