Un oraş cu 7 milioane de locuitori din China anunţă un plan de investiţii de 130 miliarde de dolari

Changsha, un oraş industrial cu 7 milioane de ocuitori din centrul Chinei, a prezentat un plan de investiţii de 130 de miliarde de dolari, vizând construcţia de drumuri, facilităţi pentru tratarea deşeurilor, extinderea aeroportului şi îmbunătăţirea aspectului oraşului, potrivit Financial Times.
Economica.net - J, 26 iul. 2012, 20:02
Un oraş cu 7 milioane de locuitori din China anunţă un plan de investiţii de 130 miliarde de dolari

Planul prezentat de Changsha ar putea deschide calea pentru programe de stimulare economică ale altor autorităţi locale chineze, în contextul încetinirii creşterii economice a ţării.

Guvernul central s-a angajat să nu mai repete cheltuielile masive de susţinere a economiei din perioada 2009-2010, după ce au condus la creşterea îndatorării şi inflaţie. Oficialii de la Beijing au cerut, însă, mai multe investiţii pentru a susţine economia şi au deschis, astfel, calea pentru autorităţile locale care vor să lanseze programe ambiţioase de cheltuieli.

Changsha, capitala provinciei Hunan, este prima autoritate locală care anunţă un plan amplu. Analiştii consideră că programul arată clar că prioritatea Chinei este de a susţine economia, după o creştere de numai 7,6% în trimestrul al doilea, minimul a trei ani.

„Este începutul unui nou val de sprijin, susţinut de autorităţile locale din China, ca răspuns la recenta permisiune acordată de premierul Wen Jiabao pentru promovarea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă”, a declarat Shen Jianguang, economist la compania Mizuho Securities.

Există însă semne de întrebare legate de capacitatea Changsha de a finanţa planul, dar şi temeri că noi cheltuieli masive vor duce la investiţii inutile, afectând perspectivele ţării de dezvoltare pe termen lung, scrie Financial Times.

Planul de 130 de miliarde de dolari va viza 195 de proiecte diferite, variind de la extinderea aeroportului la construcţia de drumuri, facilităţi pntru tratarea deşeurilor şi înfrumuseţarea oraşului.

Din anunţul autorităţilor din Changsha lipsesc informaţii cheie, precum durata pe care se va desfăşura sau câte din proiecte sunt noi, ceea ce face dificilă evaluare impactului real, notează publicaţia britanică.

De asemenea, nu este clar cum va finanţa Changsha pogramul, a cărui valoare se ridică la 150% din PIB al oraşului şi reprezintă o cincime din planul de investiţii lansat de guvernul central al Chinei în timpul crizei financiare la nivel naţional.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia şi Coreea de Sud începând cu 1 august, transmit Kyodo, Reuters şi AFP,......
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...
Ministrul irlandez de Finanțe obține al treilea mandat în fruntea Eurogrupului
Ministrul irlandez de Finanțe obține al treilea mandat în fruntea Eurogrupului
Ministrul irlandez de Ffinanţe, Paschal Donohoe, a fost numit luni pentru al treilea mandat la conducerea Eurogrupului, ...
Guvernul și-a asumat răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru scăderea deficitului. AUR anunță că depune o moțiune de cenzură
Guvernul și-a asumat răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru scăderea deficitului. AUR anunță că depune o ...
Guvernul şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea ...