Un petrolier rus, cu probleme la motor, „confiscat” în Grecia. Încărcătura urmează să-şi continue drumul către Marmara
Petrolierul rus ”Pegas”, care se îndrepta către portul turc Marmara, se afla ancorat la Karystos, în sudul Insulei Evia, potrivit site-ului Marine Traffic, care monitorizează traficul maritim, scrie News.ro.
”Petrolierul a fost confiscat la 15 aprilie, în virtutea sancţiunilor europene, cu 19 ruşi la bord”, declară marţi AFP o purtătoare de cuvânt a Pazei de Coastă greceşti.
Confiscarea navei nu vizează însă şi încărcătura acesteia, care urmează să fie trimisă cu alt petrolier, precizează purtătoarea de cuvânt, fără să ofere informaţii despre această operaţiune, scrie News.ro.
Presa greacă scrie că petrolierul rus s-a confruntat cu probleme la motor şi a fost escortat de un remorcher către Peninsula Peloponez, în vestul Greciei, însă a fost nevoit să ancoreze la Karystos din cauza unor condiţii meteorologice nefavorabile.