Un pic de pace – Putin anunţă o scurtă încetare a focului, de Paşte

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina cu ocazia sărbătorilor de Paşte, începând de sâmbătă, ora 18.00 a Moscovei (15.00 GMT), şi până luni, 21 aprilie, ora 00.00 (duminică, ora 21.00 GMT), chemând Kievul să-i urmeze exemplul, transmit Reuters, EFE şi AFP.
AGERPRES - S, 19 apr. 2025, 17:25
Un pic de pace - Putin anunţă o scurtă încetare a focului, de Paşte

‘Ghidată de considerente umanitare, partea rusă declară un armistiţiu de Paşte astăzi, de la ora 18.00 (15.00 GMT), până la miezul nopţii între duminică şi luni (duminică, ora 21.00 GMT). Dau ordin ca toate acţiunile militare să înceteze în această perioadă’, a declarat Putin, în prezenţa şefului de Stat Major, generalul Valerii Gherasimov, conform imaginilor transmise de televiziunea rusă, scrie Agerpres.

‘Presupunem că Ucraina ne va urma exemplul. În acelaşi timp, trupele noastre ar trebui să fie pregătite să respingă orice posibilă încălcare a armistiţiului şi provocare din partea inamicului, orice acţiuni agresive’, a adăugat Putin.

La scurt timp după acest anunţ, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că unităţi antiaeriene ucrainene respingeau sâmbătă un atac cu drone, şi că aceasta arată adevărata atitudine a Moscovei faţă de sărbătoare de Paşte şi de vieţile oamenilor, a transmis Reuters.

Tot sâmbătă, Putin i-a spus lui Gherasimov că Rusia salută eforturile depuse de SUA, China şi ţările BRICS pentru găsirea unei rezolvări paşnice a conflictului.

Ministerul rus al Apărării a declarat că a dat instrucţiuni de încetare a focului către toţi comandanţii din zona ‘operaţiunii militare speciale’.

Separat, ministerul a informat că Rusia şi Ucraina au întreprins un schimb de prizonieri de război, câte 246 de fiecare parte. Schimbul a avut loc sâmbătă şi a fost mediat de Emiratele Arabe Unite. De asemenea, ‘ca un gest de bunăvoinţă, 31 de prizonieri de război ucraineni răniţi au fost transferaţi în schimbul a 15 militari ruşi care aveau nevoie de îngrijire medicală urgentă’, a menţionat ministerul rus.

Prizonierii de război ruşi se află acum în Belarus, unde li se oferă îngrijire medicală şi psihologică, şi urmează să fie transferaţi în Rusia, a adăugat ministerul, citat de Reuters.

La rândul său, Volodimir Zelenski a anunţat că 277 de militari ucraineni au revenit din captivitate în urma celui recent schimb de prizonieri cu Rusia.

El a mulţumit Emiratelor pentru medierea acestui schimb şi a precizat că 4.552 de ucraineni – militari şi civili – au fost returnaţi de la începutul invaziei ruse în 2022.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Galați a recepționat ultimul tramvai, al zecelea, din lotul cumpărat cu bani din PNRR
Primăria Galați a recepționat ultimul tramvai, al zecelea, din lotul cumpărat cu bani din PNRR
Primăria Municipiului Galați anunță că astăzi a sosit ultimul tramvai din lotul celor 10 achiziționate cu fonduri prin PNRR. Este vorba despre tramvaie noi, cu toate dotările moderne, produse......
Boston Consulting Group: Industria globală de asset management atinge un nivel record în 2024
Boston Consulting Group: Industria globală de asset management atinge un nivel record în 2024
Industria globală de asset management a crescut în 2024 la un nivel record de 128 de trilioane de dolari în active aflate ...
Taxele pe bagajele de cabină au devenit mina de aur a operatorilor low-cost. Peste 10 miliarde euro încasaţi în 2024, Ryanair domină clasamentul
Taxele pe bagajele de cabină au devenit mina de aur a operatorilor low-cost. Peste 10 miliarde euro încasaţi în 2024, ...
Pasagerii care zboară ieftin prin Europa au plătit scump pentru dreptul de a-şi lua trollerul la bord. O analiză publicată ...
TVA în era digitală. Pachetul de măsuri ViDA UE reduce radical posibilitățile de fraudă cu TVA intra și interstatal
TVA în era digitală. Pachetul de măsuri ViDA UE reduce radical posibilitățile de fraudă cu TVA intra și interstatal
Reforma TVA în Era Digitală (așa-numitul Pachet ViDA), în vigoare din 14 aprilie 2025, își propune, pe de o parte, ...