Un posibil caz de Ebola, raportat în Suedia – anunţ oficial

Un pacient a fost internat într-un spital din Suedia cu simptome care par să confirme un caz de Ebola, o boală extrem de contagioasă şi uneori mortală, care a declanşat deja mai multe epidemii în Republica Democrată Congo, au anunţat vineri autorităţile suedeze, citate de AFP.
Economica.net - vin, 04 ian. 2019, 13:51
Un posibil caz de Ebola, raportat în Suedia - anunţ oficial

„Vom avea probabil rezultatele analizelor în această seară. Pentru moment, este doar o suspiciune, este posibil să fie vorba despre o altă boală”, au precizat într-un comunicat autorităţile medicale din regiunea Uppsala, a cărei capitală – oraşul omonim – se află la 70 de kilometri nord faţă de Stockholm.

„Pacientul este tratat în secţia de boli contagioase a Spitalului Universitar din Uppsala şi este ţinut în izolare”, precizează acelaşi comunicat, fără să ofere alte detalii despre identitatea pacientului şi despre modul în care acesta a putut să contracteze maladia.

Bolnavul s-a prezentat mai întâi la spitalul din oraşul Enkoping, aflat în apropiere de Uppsala. El a fost izolat cu rapiditate şi apoi transferat. Serviciul de urgenţă al acelui spital a fost închis, iar angajaţii care au intrat în contact cu pacientul se află sub supraveghere, au precizat autorităţile medicale locale.

Epidemia de Ebola care este în plină desfăşurare în estul Republicii Democrate Congo a făcut deja peste 360 de morţi. Este cea de-a zecea epidemie de Ebola în această ţară după identificarea bolii, în 1976.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de la București a închis în scădere ședința de trazacționare de marți
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de marţi iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 82,89 de milioane de lei (16,30 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Uniunea Europeană și-a revizuit acordul de asociere cu Israel, din cauza situației umanitare catastrofale din Gaza
Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a anunţat marţi seară revizuirea Acordului de asociere între UE şi ...
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniștrii de externe ai UE au ajuns la un acord cu privire la ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei
Miniştrii de externe din UE au ajuns marţi la un acord pentru ridicarea sancţiunilor economice împotriva Siriei, a anunţat ...
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea Tzipi Hotovely
Londra își suspendă negocierile pentru semnarea unui tratat de liber schimb cu Israelul și o convoacă pe ambasadoarea ...
Regatul Unit a anunţat marţi că îşi suspendă negocierile pentru un acord de liber schimb cu Israelul şi o convoacă ...