Un primar german denunţă o intensificare a infracţionalităţii imigranţilor români şi bulgari

Economica.net
01 03. 2013
pistol_28104500

Potrivit publicaţiei britanice, Link (de stânga) afirmă că prostituţia şi jafurile au înregistrat o creştere după sosirea imigranţilor din cele două ţări, anul trecut. „Suntem afectaţi masiv”, a declarat primarul, confirmând temeri experimate recent de Asociaţia oraşelor germane, care a avertizat în legătură cu posibile „tulburări sociale” din cauza „refugiaţilor economici”.

Primarul fostului oraş industrial Duisburg, situat în apropiere de frontiera cu Olanda, a vorbit, de asemenea, despre „munţi de gunoi” mai înalţi decât el în cartierul în care, susţine acesta, aproximativ 400 de români şi bulgari trăiesc înghesuiţi în aproximativ 40 de apartamente.

„Copiii sunt abuzaţi şi sunt trimişi la furat”, a declarat Link într-o emisiune televizată despre acest subiect.

Germania oferă numeroase ajutoare sociale, unele familii de romi primind peste 2.300 de euro pe lună ca ajutor pentru copii, în pofida faptului că nu pot munci în mod legal în această ţară până la sfârşitul acestui an, potrivit publicaţiei britanice.

„Ne costă milioane de euro şi ne va costa şi mai mult până la sfârşitul anului”, a declarat primarul, apreciind că cine crede că această problemă va dispărea „nu vede bine”. „Nu noi am cerut această problemă şi nu îi putem face faţă singuri”, a continuat Link. „Sloganuri banale şi vorbe tari nu ajută”, afirmă el într-un mesaj postat pe pagina sa pe Faceboook.