Un răgaz de doi ani pentru Grecia costă 30 de miliarde de euro
‘Lucrurile se îndreaptă în direcţia extinderii, însă trebuie să punem la punct costurile implicate şi cu va fi finanţată’, a declarat această sursă după reuniunea grupului de lucru (Euro Working Group) cu privire la Grecia. Sursa a a adăugat că această extindere, care ar însemna că Grecia va avea timp până în 2016, în loc de 2014 cum este în prezent, să atingă ţintele prevăzute în programul de sprijin, ar costa ‘între 20 şi 30 de miliarde de euro’. Este vorba de ‘un nou cost şi noi probeleme politice însă, dacă punem lucrurile în context, 20 de miliarde de euro nu este o catastrofă chiar dacă este dificil din punct de vedere politic’, a adăugat sursa.
Autorităţile de la Atena speră să obţină un răgaz de doi ani, până în 2016, pentru a putea reduce deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB, de la 9,1% din PIB la sfârşitul lui 2011. Însă acest răgaz are un cost care trebuie finanţat iar în acest sens sunt avute în vedere mai multe piste. Ideea unei noi restructurări a datoriilor Greciei sau a unui nou împrumut este exclusă, iar ideea reducerii dobânzilor solicitate Greciei pentru împrumuturile din programul de sprijin este dificil de realizat deoarece şi alte ţări care beneficiază de programe de sprijin ar dori şi ele acelaşi lucru.
Potrivit sursei citate, problema imediată pentru troica FMI-UE-BCE este să ajungă rapid la un acord cu privire la vărsarea următoarei tranşe de 31,5 miliarde de euro din programul de sprijin, după ce Atena a avertizat că va intra în incapacitate de plată luna viitoare.
Pentru a evita acest lucru zona euro aer de gând să demareze o nouă rundă de reuniuni: o altă reuniune a grupului de lucru al zonei euro (Euro Working Group) ar urma să aibă loc luni şi ar putea fi urmată, miercuri, de o teleconferinţă a Eurogrupului (miniştrii de finanţe din zona euro). De asemenea, o reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro ar putea avea loc în data de 8 noiembrie, la Bruxelles.