Un război idiot cu SUA – Eric Lombard, ministrul Economiei din Franța, despre războiul taxelor vamale
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/02/trump-76584985765849-840x420.jpg)
„Făcând aceasta, SUA își fac lor rău”, a declarat Eric Lombard. „Se va ajunge la o fază de escaladare, ei au taxat cu 25% oțelul și aluminiul european, noi am răspuns, ei răspund din nou. Așa s-a întâmplat și în urmă cu opt ani”, a amintit ministrul francez, deplângând un război idiot.
După ce a revenit la Casa Albă, președintele american a lansat o serie de ofensive comerciale atât contra concurenților, cât și contra aliaților săi, afirmând că SUA au fost tratate incorect în cadrul tratatelor internaționale.
Uniunea Europeană a anunțat miercuri taxe vamale asupra mai multor produse americane, printre care bourbonul, motocicletele sau bărcile, ca represalii la suprataxele americane de 25% intrate în vigoare în aceeași zi asupra oțelului și aluminiului.
Ministrul francez al comerțului Veronique Louwagie a declarat vineri că există o altă listă de 90 de pagini care este gata la nivel european pentru a taxa alte produse care vin din SUA, însă fără a detalia care sunt acestea.
„Se știe că Trump este un negociator și că modul său de a negocia înseamnă întâi o creștere a taxelor vamale”, a comentat Eric Lombard. „Și dacă vrem să putem negocia cu el, trebuie să ne dotăm cu arme egale”, a justificat el.
„Trebuie să discutăm cu americanii pentru a reduce tensiunea”, a mai declarat Eric Lombard, precizând că se va deplasa în SUA pentru o reuniune cu omologii săi, în următoarele zile.
La rândul său, Canada a depus o plângere la Organizația Mondială a Comerțului (OMC) contra taxelor vamale de 25% impuse de Donald Trump asupra oțelului și aluminiului, apreciind că această taxă este contrară obligațiilor SUA în materie de comerț internațional.