Un reactor al centralei de la Cernavodă a căzut. Importul a sărit de 2.600 MW. Ce spune Nuclearelectrica

UPDATED Centrala nucleară de la Cernavodă funcționează cu o singură unitate dintre cele două la acest moment, potrivit datelor Transelectrica. Nuclearelectrica spune că totul s-a întâmplat ca urmare a declanșării unor întrerupătoare, din cauze care sunt investigate
Mihai Nicuţ - J, 14 oct. 2021, 10:03
Un reactor al centralei de la Cernavodă a căzut. Importul a sărit de 2.600 MW. Ce spune Nuclearelectrica

Nuclearul avea un aport la Sistemul Energetic Național de doar 698 MW la ora transmiterii acestei știri, conform datelor Transelectrica, ceea ce înseamnă că centrala nucleară de la Cernavodă funcționează cu doar o unitate din cele două.

Deconectarea uneia dintre unități ar fi avut loc în jurul orei 19.20.

Nu se știu cauzele declanșării în acest moment.

Imediat după ieșirea din sistem a unei unități nucleare, importul a crescut brusc, ajungând la 2.100 MW la acel moment, de la 1.400. Ulterior, s-a diminuat ușor pe fondul creșterii aportului hidroentralelor, insă, după puțin timp a ajuns la 2.600 MW, o valoare destul de puțin întâlnită până acum

UPADTE 10.15: Cauza comunicată celor de la Transelectrica nu este cunoscută încă. Iată cum apare incindentul în raportarea către operatorul de transport și sistem: „Declansare intempestiva. Cauza in curs de analiza. Nu este afectata siguranta nucleara”.

Cel puțin potrivit datelor de acolo, declanșarea ar fi avut loc la ora 09.41iar reconectarea la SEN ar urma să aibă loc tot azi, la ora 11.41

UPDATE 10.33: Ce spune Nulcearelectrica

Iată comunicatul Nuclearelectrica pe această temă:

„SN Nuclearelectrica SA anunta ca Unitatea 2 a CNE Cernavoda s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National in dimineata zilei de 14 octombrie 2021 ca urmare a declansarii intrerupatoarelor de livrare a energiei in Sistemul Energetic National.

Specialistii CNE Cernavoda investigheaza cauza care a condus la declansarea intrerupatoarelor de livrare a energiei, fapt care a determinat deconectarea automata a Unitatii 2 de la SEN.

Deconectarea automata a Unitatii 2 s-a produs in conditii de siguranta, toate sistemele unitatii functionand si raspunzand conform proiectului in astfel de situatii.

Deconectarea automata a Unitatii 2 precum si lucrarile de remediere nu au impact asupra securitatii nucleare a reactorului, personalului unitatii, populatiei si mediului inconjurator.

SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presa la momentul reconectarii Unitatii 2 la SEN.”

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina raportează despre explozia unui tren militar rus în apropierea oraşului ocupat Melitopol
Ucraina raportează despre explozia unui tren militar rus în apropierea oraşului ocupat Melitopol
 Direcţia Principală de Informaţii din Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a raportat duminică despre explozia unui tren militar rus în apropierea oraşului ocupat Melitopol din regiunea......
40 de avioane militare rusești ar fi fost distruse într-un atac cu drone al Ucrainei – surse UPDATE
40 de avioane militare rusești ar fi fost distruse într-un atac cu drone al Ucrainei – surse UPDATE
Două baze aeriene imporante din Rusia, care adăposteau avioane militare, au fost lovite duminică cu drone, scrie The Sun, ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 10 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 10 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 10,13 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,67%, în această săptămână, ...
Jaf Poșta Română Timișoara: Poliţiştii au descoperit furtul banilor înainte ca instituţia să sesizeze infracţiunea
Jaf Poșta Română Timișoara: Poliţiştii au descoperit furtul banilor înainte ca instituţia să sesizeze infracţiunea
 Şeful Inspectoratului de Poliţie Timiş, chestor de poliţie Alin Petecel, a declarat că bărbatul de 36 de ani care ...