Un restaurant din sectorul 2 a fost amendat cu 5.000 lei pentru încălcarea legii antifumat

Inspectorii Direcţiei Control a Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti au amendat cu 5.000 de lei un restaurant din sectorul 2 pentru încălcarea legii antifumat.
Economica.net - vin, 25 mart. 2016, 13:05
Un restaurant din sectorul 2 a fost amendat cu 5.000 lei pentru încălcarea legii antifumat

‘Ieri, dispeceratul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control a fost sesizat de către o familie că în incinta unui restaurant din sectorul 2 al Capitalei fumatul este permis cu acordul personalului de serviciu. (…) Inspectorii au văzut că locul în care se fuma era o construcţie închisă, aflată în curtea unui imobil, aceasta fiind formată din doi pereţi ficşi şi doi pereţi din poliplan transparent, acoperită cu tavan retractabil închis. Mai mult, înăuntru mesele erau dotate cu scrumiere, iar unii clienţi ai restaurantului fumau în momentul sosirii echipajului de control’, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

Potrivit Legii 15/2016 pentru prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, acest tip de terasă este definit ca fiind spaţiu public închis, unde fumatul este interzis. Fiind la prima abatere, firma a fost amendată contravenţional cu 5.000 de lei, relevă sursa citată.

Tot în această săptămână, patrulele Serviciilor Circulaţie şi Ordine Publică din cadrul PLMB au aplicat mai multe avertismente şi sancţiuni contravenţionale unor persoane care nu au respectat prevederile legii antifumat şi au fost surprinse că fumau în maşinile de serviciu sau în staţiile închise ale RATB.

Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun – aşa-numita lege antifumat – a intrat în vigoare pe 17 martie.

Legea interzice fumatul în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, la locurile de joacă pentru copii, în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.

Te-ar mai putea interesa și
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Mesajul lui Burduja după doi ani de ministeriat la Energie
Sebastian Burduja, care a ocupat doi ani poziția de ministru al Energiei, a vorbit despre cinci lucruri importante care s-au întâmplat în acest timp. Burduja nu va mai fi ministru, postul va......
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA va internaliza afacerea sa de asigurări de viață și aplică pentru statutul de conglomerat financiar
UniCredit SpA, a anunțat internalizarea afacerii sale de asigurări de viață și va aplica pentru statutul de conglomerat ...
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare sau expropiere
Aeroportul Băneasa-Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de minimum 800 de pasageri și caută terenuri pentru aciziționare ...
Aeroportul Internațional București Băneasa - Aurel Vlaicu va avea un nou terminal de procesare pasageri, cu facilitățile ...
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumină artificială poate provoca comportamente care seamănă cu depresia
Expunerea cronică la lumina artificială pe timpul nopții poate declanșa comportamente asemănătoare depresiei prin activarea ...