Un robot care identifică buruienile şi reduce utilizarea erbicidelor, testat în Marea Britanie

Economica.net
04 12. 2019
grau_61689700

Robotul pentru identificarea buruienilor le permite fermierilor să aplice erbicide doar în zonele în care există buruieni, nu pe tot terenul agricol.

Alţi doi roboţi se află în prezent în faza de dezvoltare, unul pentru distrugerea buruienilor prin intermediul impulsurilor electrice, iar altul pentru creşterea preciziei în cadrul operaţiunilor de plantare.

Se speră că robotul care distruge ierburile dăunătoare prin impulsuri electrice va elimina necesitatea utilizării substanţelor chimice contra buruienilor, care dăunează biodiversităţii.

Managerul fermei de pe domeniul Wimpole Estate din Cambridgeshire, Callum Weir, a declarat că robotul specializat în identificarea zonelor cu buruieni, numit Tom, contribuie la creşterea eficienţei şi este benefic pentru mediul înconjurător. ”Acest robot poate cartografia fiecare centimetru al câmpului şi îmi poate oferi recomandări pentru diferite zone ale terenului. Acest lucru înseamnă că pot fi mult mai exact în procedeele pe care le aplic şi în operaţiunile pe care le fac, economisind combustibil şi îngrăşământ şi stimulând biodiversitatea”, a afirmat Weir.

Tom, creat de Small Robot Company, este echipat cu două camere orientate în jos, are senzori pentru detectarea obstacolelor şi este alimentat cu energie electrică, reducând astfel emisiile. El poate cartografia 20 de hectare pe zi, conform National Trust.

Wimpole este singura fermă proprie a National Trust, a adăugat Weir, iar tehnologia introdusă este prezentată fermierilor.

Sam Watson-Jones din cadrul Small Robot Company, a declarat că ideea acestei tehnologii a fost prezentată în 2016 şi s-a dezvoltat la etapa actuală cu ajutorul platformelor de crowdfunding şi a subvenţiilor guvernamentale.

Robotul conceput pentru distrugerea ierburilor dăunătoare prin impulsuri electrice va purta numele Dick, iar cel care va îmbunătăţi precizia la plantare se va numi Harry. Se speră că aceşti doi roboţi vor fi lansaţi pe piaţă începând din 2021.