Un român a consumat, în medie, 12 ouă pe lună, în primul trimestru din acest an
Pe segmente de gospodării, un pensionar a consumat, în medie, 13 ouă lunar, un şomer 10, un agricultor 11 bucăţi, la fel ca şi salariaţii. În mediul rural s-au consumat 12 ouă, iar în mediul urban, în medie, 11 ouă de persoană.
În ceea ce priveşte brânzeturile şi smântâna, un român a mâncat, în medie, 1,2 kilograme pe lună. Consumul de lapte s-a ridicat, în medie, la 5,8 litri de persoană lunar. Consumul de fructe a depăşit 3,4 kg de persoană, iar cel de pâine 8,5 kilograme.
De asemenea, în primul trimestru un român a consumat, în medie, lunar, 417 grame de orez, 885 grame de mălai şi 793 grame de făină.